Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spital de urgenţă, „ridicat“ pe hârtie

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 25 octombrie 2008 ·

Deşi s-a tot făcut caz de construirea unui nou spital de urgenţă la Slatina, care ar însemna soluţia mai multor probleme, deocamdată, municipiul a fost ocolit de primul val de finanţare. În timp ce peste 20 de oraşe reşedinţă de judeţ din ţară sunt deja în procedură de licitaţie pentru demararea construcţiei, la unitatea din Slatina lucrurile nu stau deloc aşa. Spitalul a fost admis pe lista ministerului, după ce, în cele din urmă, s-a reuşit transferul de teren de la Armată la Ministerul Sănătăţii, dar finanţarea lipseşte. Există doar speranţa că Slatina ar putea intra în următorul val de alocări de fonduri pentru asemenea obiective. „S-a întârziat foarte mult cu terenul, a fost o problemă mare. Există un responsabil pentru punerea în practică a acestui proiect, dar alte informaţii nu avem, decât certitudinea că nu suntem cuprinşi în prima etapă“, a declarat directoarea Autorităţii de Sănătate Publică Olt, dr. Marinela Madan, numită de curând şefă a instituţiei. Proiectul de construire a unui nou spital de urgenţă la Slatina, cu aproximativ 400 de paturi, destinate exclusiv cazurilor grave, a stârnit de la început controverse. Prima mişcare a fost alertarea salariaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă că apariţia unei noi unităţi ar însemna pentru ei zile negre. În schimb, foarte puţini au fost aceia care au recunoscut că actualul spital nu este nici pe departe „de urgenţă“, indiferent ce scrie pe firmă, şi că nici măcar clădirea nu mai corespunde. Cert este că proiectul pentru noul spital a beneficiat de suficient de multe piedici încât repartizarea unui teren să întârzie lucrurile. Şi directoarea de atunci a ASP, dr. Dana Conea, a atras în nenumărate rânduri atenţia că se întârzie nejustificat anumite proceduri, fără să aibă, în schimb, puterea să mişte lucrurile. Deşi s-a tot făcut caz de construirea unui nou spital de urgenţă la Slatina, care ar însemna soluţia

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025: Județul din România care a devenit primul din țară unde s-a depășit pragul de 50% prezență la vot

Libertatea acum 44 minute
Ilfov a devenit primul județ din România care a depășit pragul de 50% prezență la vot la alegerile prezidențiale 2025.

Circulația feroviară, reluată în Gara Constanța! Pasagerii preluați de un alt tren (GALERIE FOTO+VIDEO

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele

Un bărbat a căzut cu parapanta în județul Brașov

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a fost grav rănit astăzi după ce a căzut cu parapanta în zona Săcele, județul Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 17.30, în zona Săcele din județul Brașov, un bărbat a suferit un accident în urma căderii cu parapanta. La fața s-a de

Atac cu bombă dejucat la concertul susținut de Lady Gaga în Brazilia. Poliția a arestat două persoane

HotNews acum 45 minute
Poliţia braziliană a anunţat duminică că a dejucat un atac cu bombă planificat la concertul istoric susţinut de Lady Gaga, care a atras sâmbătă seară peste 2 milioane de persoane pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, informează Reuters, preluată d

Turcia: Temeri cu privire la siguranţa politicienilor, după ce un bărbat l-a atacat pe liderul opoziţiei la Istanbul / Agresorul, un turc care şi-a ucis copiii în urmă cu 21 de ani - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Liderul principalului partid de opoziţie din Turcia a fost atacat duminică, în timp ce pleca de la o ceremonie de comemorare la Istanbul, relatează AP. Ozgur Ozel, care conduce Partidul Republican al Poporului (CHP), părăsea Centrul Cultural Ataturk

Poliția Capitalei anunță zece sesizări privind posibile incidente electorale. Un caz, cercetat pentru FRAUDĂ la vot

Gandul acum 37 minute
Poliţia Capitalei a anunțat duminică faptul că, de la începerea procesului de vot, în București au fost înregistrate zece sesizări privind posibile incidente electorale. Potrivit autorităților, nu au fost semnalate situații deosebite din perspectiva

live Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya luptă pentru trofeul de dublu la WTA 1000 Madrid

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani) și Anna Kalinskaya (26 de ani) joacă duminică, 4 mai, în finala de dublu a turneului de 1000 de puncte de la Madrid. Duelul cu Elise Mertens (Belgia) și Veronika Kudermetova (Rusia) a început la ora 16:40 și este transmis

O nouă avertizare Cod galben pentru mai multe localități din județul Botoșani

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de instabilitate atmosferică și vânt pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 18:30. Sunt vizate orașul Flămânzi și comunele Albești, Lunca, Călărași, Hlipiceni, T

Victor Ponta, ultimul candidat care a mers la vot. Politicianul a votat spontan, în drum spre Capitală

Adevarul acum 3 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a decis să voteze spontan, în timp ce se afla în drum spre Capitală.

România, atacată cibernetic de ruși în ziua alegerilor. Mesajul transmis de hackeri

Cancan acum 3 ore
Duminică, 4 mai 2025, în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, mai multe platforme online, site-uri guvernamentale, pagini oficiale ale candidaților și publicații de presă au fost sparte. Hackerii ruși au revendicat atacul. Cum și-au j

Vremea

București
acum

27°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

13°/23°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

25°
dum.

11°/28°
lun.

12°/23°
mar.

10°/18°
mie.

11°/14°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/23°
lun.

9°/18°
mar.

14°/17°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

9°/20°
mar.

10°/17°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

9°/21°
mar.

9°/19°
mie.

10°/13°