Pe fondul căderii în sondaje, disperarea republicanilor începe să transpară chiar şi din rândul consilierilor prezidenţiabilului John McCain, în timp ce liderii influenţi ai partidului - implicaţi sau nu în campanie - au căzut şi ei pradă discordiei. Sursa: Reuters
Potrivit „The Politico“, cea mai recentă şi mai intensă rundă de lupte intestine a început după un inteviu acordat de McCain cotidianului „Washington Times“, apropiaţi ai preşedintelui George W. Bush şi congresmeni republicani acuzându-şi propriul candidat de transmiterea unor mesaje „difuze“ şi de o campanie prost pusă în practică.
John McCain spusese că actuala administraţie ar fi „lăsat lucrurile să scape total de sub control“, în opt ani de „decizii proaste“ legate de Irak, de încălzirea globală şi de cheltuieli uriaşe. Înalţi oficiali republicani au declarat deschis sau sub protecţia anonimatului că sunt nemulţumiţi de organizarea senatorului de Arizona. Coordonarea între campania lui McCain şi Comitetul Naţional Republican, greoaie de la început, este acum aproape nefuncţională, cu rare contacte la nivel înalt şi puţine schimburi de informaţii.
În cartierul general al campaniei lui McCain, din Arlington, Virginia, unii consilieri vorbesc de candidatură la timpul trecut. Demoralizaţi, chiar şi cei mai loiali dintre ei au ajuns să se certe unii cu ceilalţi. Mulţi îşi caută deja de lucru. Un raport intern al partidului, care circulă printre republicanii din Camera Reprezentanţilor, prezintă o situaţie tragică: până la 34 din locurile lor ar putea fi câştigate de democraţi, 11 fiind date „ca şi pierdute“. Un oficial republican a apreciat, sumbru, că evaluarea în cauză este „optimistă“.
Cotidianul britanic „The Times“ remarcă la rându-i că „republicanii se ceartă în sala de consiliu, în studiourile de televiziune, pe bloguri, în paginile de opinii şi pe