Spiritul războinic al omului şi mintea sa ingenioasă au generat, de-a lungul istoriei, idei năstruşnice, care au dat naştere unor arme înfricoşătoare. Nu se poate stabili cu exactitate perioada în care omul a trecut de la armele defensive la cele ofensive, dar cert este că războaiele din antichitate au fost purtate cu armament care îmbina conceptele de deplasare militară. Astfel, se poate spune că principiile care stau la baza construirii tancului – armă mobilă, blindată, ofensivă – au o vechime de câteva mii de ani. Grecii foloseau un turn de asediu, numit “helepol”, la adăpostul căruia soldaţii înaintau până la zidul cetăţii asediate, romanii utilizau turnuri mobile dispuse cu catapulte, iar chinezii – care armate denumite “dongwu che”.

Primii care au ridicat problema construirii unei temute maşinării de luptă care să poată nimici inamicul au fost britanicii. Până să primească denumirea de “tanc”, aceste vehicule se numeau “nave de uscat” (“landships”) şi erau iniţial construite în secret. La 24 decembrie 1915, ei au anunţat oficial construirea unei arme mortale, puternice, masive, care avea să schimbe conceptul de război în secolul al XX-lea. Primul tanc trimis în luptă a fost un Mark I (la 15 septembrie 1916, în Bătălia de pe Somme) Mark I era dotat cu două mitraliere detaşabile şi două puşti, avea formă romboidă şi centrul gravitaţional apropiat de sol; era dotat cu şenile şi avea capacitatea de a traversa tranşee şi a înainta pe terenuri accidentate, “adăpostea” opt piloţi, cântarea 28 de tone şi avea un blindaj de 6-12 mm, rula cu o viteză de 6km/h şi avea o autonomie de 36 km.

EFECTE. Pe continent, francezii încercau să ţină pasul cu vecinii lor, asamblând primele tancuri (Schneider CA1, folosit prima dată în bătălia de la Cambrai, din 20 noiembrie 1917), oferindu-le nemţilor un motiv în plus pentru a găsi soluţii ingenioase de apărare împot