De ce au primarii Bucureştiului bani să pună pomi exotici şi flori tropicale? Pentru că ei nu au priorităţi. Te plimbi fără rost prin Londra sau prin New York. Deodată, un peisaj îţi agresează imaginaţia. O groapă lăsată parcă de explozia unei bombe e acoperită cu două table şubrede.
Pe Broadway, înspre Lower Manhattan, poţi vedea mai mult. O mare intersecţie stă peticită de ani de zile cu bârne de lemn. Roase de vremi, călcate de milioane de roţi de limuzine şi dincolo de a aminti de Podul Mogoşoaiei din urmă cu un secol, lemnele newyorkeze sunt pentru noi un mister al capitalismului. De ce aceste colţuri ruginite tocmai în capitala financiară a lumii?
Nu are primarul Bloomberg bani să dea măcar o vopsea? Cu siguranţă că are. Dar primarul New York-ului, ca şi cel al Londrei, are priorităţi. Nu alocă bugetele numai pentru lucruri care se văd. Nu bagă bani doar în cosmetica oraşului. Investeşte în educaţie, schimbă conductele, plăteşte milioane pentru planuri speciale de urbanizare. Se gândeşte la viitor. Şi, mai ales, ştie că e controlat permanent, la fiecare dolar, de electoratul său.
De ce au, în schimb, primarii Bucureştiului bani să pună pomi exotici şi flori tropicale? Pentru că ei nu au priorităţi. Şi pentru că pe ei nu-i controlează nimeni. Oraşul n-are niciun plan de viitor. Nu reuşeşte să pună la punct un sistem eficient de colectare a impozitelor. Are, în schimb, palmierii cei mai scumpi de la Tripoli până la New Delhi.
Mergi spre Bulgaria pe axa centrală a capitalei României şi senzaţiile te poartă încet spre grădinile Babilonului. La Universitate treci printre palmieri. După Unirii, la prima intersecţie, drumul ţi-e străjuit de chiparoşi spiralaţi. Nu mergi un kilometru, că la Tineretului te întâmpină chintesenţa acestei revoluţii botanice: o plantă crescută perfect sub forma unei trăsuri. Birjarul
