Dacă paşii te poartă pe Calle Benicarlo, o străduţă dreaptă şi îngrijită din Castellon, Spania, pavată cu gresie ca absolut toate arterele care taie în lung şi în lat oraşul, găseşti, la numărul 22, aşezământul sub care se adună credinţa tuturor românilor din provincia valenciană. Aici, la parterul unui bloc, şi-a găsit loc singura biserică românească. Nu are turle şi nici clopotniţă. E mică, poate mult prea mică pentru ai noşt Dacă paşii te poartă pe Calle Benicarlo, o străduţă dreaptă şi îngrijită din Castellon, Spania, pavată cu gresie ca absolut toate arterele care taie în lung şi în lat oraşul, găseşti, la numărul 22, aşezământul sub care se adună credinţa tuturor românilor din provincia valenciană. Aici, la parterul unui bloc, şi-a găsit loc singura biserică românească. Nu are turle şi nici clopotniţă. E mică, poate mult prea mică pentru ai noşt

Dacă paşii te poartă pe Calle Benicarlo, o străduţă dreaptă şi îngrijită din Castellon, Spania, pavată cu gresie ca absolut toate arterele care taie în lung şi în lat oraşul, găseşti, la numărul 22, aşezământul sub care se adună credinţa tuturor românilor din provincia valenciană. Aici, la parterul unui bloc, şi-a găsit loc singura biserică românească.

Nu are turle şi nici clopotniţă. E mică, poate mult prea mică pentru ai noştri creştini, dar e primitoare pentru sufletele avide de credinţă.

Istoria acestui lăcaş sfânt a început în urmă cu şapte ani, când părintele paroh Nicodim Arsenie a oficiat prima slujbă în Castellon.

“La început am oficiat slujbe şi botezuri într-o capelă în care nu încăpeau mai mult de 20 de suflete, dar încet-încet, cu ajutorul Domnului, al enoriaşilor, dar şi al deputatului PD-L William Brânză, am găsit acest spaţiu, pentru care plătim chirie. Politicianul ne-a ajutat şi să găsim un teren pe care să ridicăm un nou lăcaş de cult. Ştiu că acasă, la noi, o biserică