Traian Băsescu este, oricât de ironic ar suna, un observator.

Pentru că se uită mult „pe televiziuni“, preşedintele a sesizat comportamentele deviante ale unei anumite părţi a presei. Probabil partea pe care cresc, scăpaţi din mâna de fier a puterii, găozarii, păsăricile, ţigăncile împuţite şi copiii de 26-30 de ani, nişte tinere vlăstare bolnave, nepenetrate de înălţătorul sentiment al iubirii de patrie. Aşa grăit-a Băsescu: „Am observat că una dintre pasiunile, sporturile naţionale în momentul de faţă, pe televiziuni, în presă, este să îţi jigneşti ţara, şi o denigrează cu o plăcere aproape inexplicabilă pentru oameni născuţi în România... Sunt copii de 26-30 de ani sau oameni în toată firea care vorbesc cu dispreţ de ţara lor la televiziunile româneşti“.

Tabloul e clasic. Întâiul bărbat al neamului observă şi nu-şi poate explica. Cine să fie de vină? „Agenturili“? Globalizarea? Americanii? Criza? Tonomatele?

Fraza prezidenţială e amplă şi exactă. Traian Băsescu nu poate înţelege că asta e regula elementară a jocului democratic: să gândeşti şi să te exprimi liber. Şi, da, să ţi se facă greaţă.

Patriotismul în România a fost prost definit, prost predicat şi prost asimilat. Şi nimeni nu s-a mai obosit, după ’89, să scuture mănunchiul de idei încremenite care ar trebui să ne facă „mândri“. Încă ne plimbăm prin muzeul îngheţat în timp la nivelul Evului Mediu, prin galeria „marilor voievozi“, şi învăţăm la şcoală că a fi patriot înseamnă a şti între ce ani a domnit Ştefan cel Mare.

Ascultaţi îndemnul mobilizator, optimist, al preşedintelui: iubiţi-vă ţara, nu mai alergaţi după castele în Spania! Iubiţi codrii seculari (îi regăsiţi, discret, printre viluţe splendide). Iubiţi bogăţiile patriei ocrotite de bravii noştri investitori, iubiţi flota (sublimă şi absentă), iubiţi litoralul Mării Negre (plai românes