Distractie pe mese si scaune la ‘Scena din spate’
Mic, dar plin de oameni euforici, a fost Backstage-ul, vineri seara. “Mica ţiganiadă”, “Nunta”, “18 ani”, “Pseudofabula”, “Mătase albă”, “Drumurile noastre toate” si multe altele, au răsunat o noapte întreagă în “pub-ul unde oamenii ştiu să se distreze”. Mese, scaune, podele, toate tremurau sub picioarele petrecăreţilor furaţi de ritmul pieselor cunoscute şi cântate de toată lumea din Backstage.
Dj Andrei Lucaciu & Tony, în Club Avi-Cola
După cum ne-am obisnuit, Club Avi-Cola ne rezervă în fiecare seară ceva deosebit. Vineri, cei prezenţi au avut parte de un show de percuţie cu Tony (care nu vine pentru prima data în Avi-Cola), acompaniat la butoane de Dj Andrei Lucaciu. Lumea s-a simtit bine atât în jurul animatoarelor îmbrăcate în alb şi negru, de la care mai furau două-trei mişcări, cât şi la mese sau la bar.
Revolution, cu Dj Alexinho la butoane
Nici Club Revolution nu duce lipsă de miscare şi mixaje bune; Alex (Dj Alexinho), patronul şi Dj-ul clubului, având grijă ca lumea să se distreze şi muzica să fie pe placul tuturor. Mesele lungi şi joase au fost bine gândite, astfel încăpând pe ele atât sticle, pahare, scrumiere cât şi tocuri sau pantofi. Petrecăreţii le-au acaparat imediat.
Distractie pe mese si scaune la ‘Scena din spate’
Mic, dar plin de oameni euforici, a fost Backstage-ul, vineri seara. “Mica ţiganiadă”, “Nunta”, “18 ani”, “Pseudofabula”, “Mătase albă”, “Drumurile noastre toate” si multe altele, au răsunat o noapte întreagă în “pub-ul unde oamenii ştiu să se distreze”. Mese, scaune, podele, toate tremurau sub picioarele petrecăreţilor furaţi de ritmul pieselor cunoscute şi cântate de toată lumea din Backstage.
Dj Andrei Lucaciu & Tony, în Club Avi-Cola
După cum ne-am obisnuit, Club Avi-Cola ne rezervă în fiecare seară ceva deosebit. Vineri, cei pr