LA REVOLUŢIE • LUAT PE SUS DIN PIAŢA ROMANĂ

Chiar în centrul Floreştiului se înalţă Macaraua lui Purdel, după numele celui care o mânuise timp de câţiva ani înainte de 1989. Gigi Purdel, aşa cum scria în buletin, devenise un personaj familiar floreştenilor. Uriaşul utilaj de 50 de metri, cu un braţ lung, atât de lung c-ar fi putut ajunge dincolo de oraş, în porumbişti, domina localitatea, alcătuită din case mici, majoritatea cu un cat. De dimineaţă până seara, cei din Floreşti puteau vedea braţul mişcându-se alene în sus şi-n jos, dar mai ales lateral, fără să-i pese de tonele atârnate. Sus, în cabină, se ghicea silueta lui Gigi Purdel, care făcea excese de sonerie, cârâind vesel şi când nu trebuia.

După 1989, braţul macaralei încremenise, iar utilajul, asemenea întregii industrii din oraş, căzuse în patima ruginii. Oamenii se obişnuiseră cu clopoţelul, cu mişcarea cocostârcului de metal, cu zgomotele de pe şantierul marii clădiri, la care se lucra zi şi noapte. Tăcerea şi nemişcarea din primele zile ale lui 1990 îi neliniştise, cum se întâmplă de obicei când îţi lipseşte ceva fără a-ţi da seama ce. Gigi Purdel dispăruse de parcă îl înghiţise pământul. Se spunea c-a plecat în Turcia, angajat ca ducător de găleţi cu apă rece la o baie cu aburi publică. Nu puţini erau cei care şopteau că nu întâmplător dispăruse, deoarece era amestecat în evenimentele tulburi ale răsturnării lui Ceauşescu. Aceştia erau gata să jure că-l văzuseră înainte de 22 decembrie mişcând în sus şi-n jos braţul macaralei, de parcă ar fi chemat pe cineva cu mâna. Oricum, macaraua, înlemnită pentru totdeauna, stăpânind oraşul şi împrejurimile, rămăsese sub numele lui Purdel în fondul principal de cuvinte al floreştenilor. După vreo zece ani de uitare, căci şi macaralele se supun legilor omeneşti, reveni cu putere în prim-planul atenţiei generale, pentru a fi uitată pe deplin