Decizia de promulgare a legii de majorare a salariilor profesorilor cu 50% de catre presedintele Traian Basescu nu rezolva dilema sa fie marite sau nu salariile acestora, atata timp cat legea bugetului pe 2009 nu este votata.
Tot ceea ce se intampla acum nu este decat un joc al declaratiilor - Guvernul a trimis mingea presedintelui, presedintele i-a inapoiat-o.
Dar numai prin adoptarea legii bugetului pe 2009, abia prezentata intr-o prima sedinta de guvern saptamana trecuta, situatia va fi transata intr-un fel sau altul.
Pentru ca daca bugetul pe 2009 va fi adoptat in Guvern si apoi votat in Parlament fara aceasta majorare, legea de acum a fost degeaba votata si promulgata. Deci tot suspansul de acum - trece sau nu trece, va fi sau nu promulgata - nu este decat un joc.
Iar cum sunt destul de putine sanse ca proiectul de buget sa fie votat in Parlament pana in alegerile care vor avea loc pe 30 noiembrie, este evident ca "pisica" a fost aruncata Guvernului si Parlamentului urmator. Disputa de acum este de fapt o supralicitatie pe un "pot", este adevarat, destul de mare. Adica se joaca cu banii jos, si nu pe promisiuni.
Daca ar vrea sa joace dur, guvernul Tariceanu ar putea sa trimita bugetul in Parlament cu un deficit bugetar de 5% din PIB pentru anul urmator (care ar atrage instantaneu oprobriul Comisiei Europene si depunctari ale agentiilor de rating).
Toata aceasta discutie a salariilor bugetarilor nu a facut decat sa aduca in discutie problema, infinit mai dificila, a constructiei bugetului pe 2009, probabil anul cel mai incarcat de intrebari din ultimii zece.
Pentru ca turbulentele financiare externe s-au acutizat atat de mult in ultima luna, de cand partidele si-au prezentat planurile lor pentru urmatorii patru ani, incat toate cifrele frumoase, cu cresteri economice de 6-7% pentru 2009-2012, sunt puse acum in discutie. @N_