Marina a răscolit casa. Vine cu vrafuri de amintiri, ce se revarsă pe sub mărul din grădină. Brusc, îşi ia zborul, suflată de vântul obraznic, o fotografie... incredibilă. Ştia vântul ce ştia! Prindem fotografia din zbor şi, ce să vezi, din ea ne surâde şăgalnic o Marina sexy. De fapt, e o fotografie a feminităţii întruchipate. Zoltan Simonffy, fotograful, un tip care nu se entuziasmează prea uşor, îmi trage un cot discret şi îmi şopteşte: “Oi, mamocika, kakaia jena!” (“Mamă, ce femeie!”). E impresionat, altfel n-ar fi făcut efortul să pronunţe în rusă!
ŞARMANTĂ. “Câţi ani aveaţi aici?”. “50”. “50 de aaaaani?!?”.“Da. Mi-am făcut această fotografie într-o dimineaţă când mă simţeam frumoasă.” “Doamnă Marina, jur că, într-una dintre dimineţile în care mă voi simţi frumoasă, îmi voi face o fotografie identică.” Râde.
Din casă se aude muzică. La televizorul Marinei “rulează” MTV-ul rusesc: “Au ruşii nişte videoclipuri pe MTV, parcă sunt filme. Mă mai uit la meciuri, şi la noi, şi la ei. Eu fac parte dintre microbişti, tatăl şi cu fratele meu mă luau la meciuri, cât eram de mică, iar după ne luam şi câte o halbă cu bere”. “Ştiţi ce îmi place la dumneavoastră?” “Ce?” “Că sunteţi foarte actuală… Că vă mulaţi complet pe vremuri.” “Câteodată stau pe internet până cad jos! Sunt foarte curioasă din fire, asta e… un fel de ai sau nu ai. Uite, tineri muzicieni, cum e Laurenţiu Duţă, mă admiră pentru asta. Când era MTV-ul acela transmis de la Londra, eu stăteam şi mă uitam mereu. Prima dată mi s-a părut curată schizofrenie, şi am stat să înţeleg ce e cu muzica asta, cu Prodigy, cu toţi băieţii ăştia, Red Hot Chili Peppers. Şi m-am tot uitat, până am înţeles şi a început să-mi placă. Îmi plăcea foarte mult Michael Jackson, prietenii mei îmi ziceau: «Tu l-ai adus în România, de la atâta dragoste a ta a venit»“. “Acum mai sunteţi fan?” “Nu”. “Apoi a fost Pulp – form
