Premierul a ajuns unde a ajuns băgat de PSD. Traian Băsescu i-a pus doar capacul.

Dintr-un premier care dădea impresia că poate controla guvernul cu 20% în parlament, fără sprijinul PDL, doar manipulând discret un PSD dezbinat, Tăriceanu s-a trezit brusc în aer. Şi-a dat seama că bugetul, pe care îl credea al lui, este controlat de alţii. Că nu mai este el tatăl majorărilor electorale şi că în buzunarul lui şi-au insinuat mâinile şi Emil Boc, şi Mircea Geoană, şi baronii locali.

În definitiv, de ce se opune premierul Tăriceanu majorării salariilor profesorilor? Simplu. Pentru că măsura nu a fost iniţiată de el, ci de PDL şi PSD. Când face pe premierul responsabil, Tăriceanu vrea să spună că pe banii de la buget se distrează doar el. Nu Traian Băsescu, nu Emil Boc, nu Mircea Geoană. Ca un demn continuator al lui Adrian Năstase, Tăriceanu consideră că bugetul serveşte numai propăşirii electorale a propriului partid.

Când a dezechilibrat bugetul, în două rânduri, prin două măriri electorale ale pensiilor, Tăriceanu nu mai ţinea lecţii de responsabilitate. Era doar premierul generos, grijuliu faţă de nevoile categoriilor sărace. Să ne reamintim cum a prins gustul majorărilor electorale. În vara lui 2007, a mărit pensiile chiar în pragul alegerilor europarlamentare. A făcut-o constrâns de PSD. Chiar şi aşa, Tăriceanu a înţeles cu greu, abia după ce Viorel Hrebenciuc i-a explicat cu pixul şi hârtia în faţă, câte voturi valorează punctul de pensie. Investiţia în pensionari s-a văzut în scorul PNL la europarlamentare şi la alegerile locale. Şi a început să-i placă. După ce a prins reţeta, Tăriceanu a încercat să o aplice singur. A refuzat să împartă voturile cu PSD şi a procedat singur la a doua majorare electorală a pensiilor, aplicabilă de la 1 noiembrie. Lui Geoană nu i-a plăcut însă că Tăriceanu vânează singur voturile pensionarilor şi