Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FLORIN CIORNEI: Tăriceanu şi prima ţeapă de la PSD

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 octombrie 2008 ·

Premierul a ajuns unde a ajuns băgat de PSD. Traian Băsescu i-a pus doar capacul.

Dintr-un premier care dădea impresia că poate controla guvernul cu 20% în parlament, fără sprijinul PDL, doar manipulând discret un PSD dezbinat, Tăriceanu s-a trezit brusc în aer. Şi-a dat seama că bugetul, pe care îl credea al lui, este controlat de alţii. Că nu mai este el tatăl majorărilor electorale şi că în buzunarul lui şi-au insinuat mâinile şi Emil Boc, şi Mircea Geoană, şi baronii locali.

În definitiv, de ce se opune premierul Tăriceanu majorării salariilor profesorilor? Simplu. Pentru că măsura nu a fost iniţiată de el, ci de PDL şi PSD. Când face pe premierul responsabil, Tăriceanu vrea să spună că pe banii de la buget se distrează doar el. Nu Traian Băsescu, nu Emil Boc, nu Mircea Geoană. Ca un demn continuator al lui Adrian Năstase, Tăriceanu consideră că bugetul serveşte numai propăşirii electorale a propriului partid.

Când a dezechilibrat bugetul, în două rânduri, prin două măriri electorale ale pensiilor, Tăriceanu nu mai ţinea lecţii de responsabilitate. Era doar premierul generos, grijuliu faţă de nevoile categoriilor sărace. Să ne reamintim cum a prins gustul majorărilor electorale. În vara lui 2007, a mărit pensiile chiar în pragul alegerilor europarlamentare. A făcut-o constrâns de PSD. Chiar şi aşa, Tăriceanu a înţeles cu greu, abia după ce Viorel Hrebenciuc i-a explicat cu pixul şi hârtia în faţă, câte voturi valorează punctul de pensie. Investiţia în pensionari s-a văzut în scorul PNL la europarlamentare şi la alegerile locale. Şi a început să-i placă. După ce a prins reţeta, Tăriceanu a încercat să o aplice singur. A refuzat să împartă voturile cu PSD şi a procedat singur la a doua majorare electorală a pensiilor, aplicabilă de la 1 noiembrie. Lui Geoană nu i-a plăcut însă că Tăriceanu vânează singur voturile pensionarilor şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 11 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 6 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 10 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 8 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 8 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 9 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 11 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 11 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°