Firul amintirilor Marinei ia o pauză de-o clipă. Din casă apare brusc un domn alb ca un cireş! Se mişcă uşor şi blând, ca un fulg. Ne salută abia auzit: “Dobrîi deni”. Musafirul-surpriză: Şurik, fratele mai mare al Marinei. A venit din Rusia, pentru câteva zile, în vizită la Marina. El îi spune “răţuşca cea urâtă”. De ce? Pentru că tot timpul a considerat-o foarte mică.
Vocea Marinei tremură: “Şurik e totul pentru mine. Totul. E singurul care mi-a mai rămas mie din... e copilăria mea... e... adorm în fiecare noapte şi plâng...”. De ce? “Nu ştiu… în fiecare noapte adorm şi lăcrimez, şi acum îmi vine…” (încep să-i curgă lacrimile). “El m-a dus la şcoală în prima mea zi ca boboc. M-a urcat pe şaua din spatele bicicletei lui, scoasă ca din cutie – cu şorţuleţ alb, guleraş, şosete asortate şi o fundă mare pe cap. Numai că… îmi uitasem acasă tocmai «piesa» de rezistenţă: ghiozdanul!”
VEDETĂ. “Cu câţi ani ziceţi că e Şurik mai mare ca dumneavoastră?” “Cu şapte. Are soţie, băiat, nepot. E profesor universitar, medic cardiolog ca pregătire. Şi eu, şi el am îndrăgit muzica de mici”. Micul Şurik cânta la chitară şi mai târziu se va dovedi că avea o foarte bună ureche muzicală şi un simţ al ritmului extraordinar. “A făcut şi studii de muzică. El mi-a dat lecţii de muzică uşoară, chiar dacă am crescut cu muzica clasică. Eu doream cântecele uşoare, tânjeam după astfel de melodii.” Deşi a preferat medicina pentru viitoarea sa carieră, Şurik nu a abandonat muzica şi a înfiinţat în facultate o trupă de jazz, devenind astfel o veritabilă vedetă a oraşului.
De când a ieşit la pensie, Şurik are cel mai performant studio de înregistrări! “Are 615 melodii compoziţie proprie. Are o pasiune: face spectacole. Dar ştiţi cum le face? Se duce în oraşele mici, ia câte o poezie de la localnici şi face melodia. Cântă la facultăţi, în săli, gratis. Poate i se trage de la s
