Două bătrâne, de 88 de ani, din Dăneasa, respectiv Sprâncenata, trăiesc din pensii de urmaş de 24 de lei. De la primăriile de domiciliu nu beneficiază de nici un ajutor social, pentru că au în proprietate teren agricol care depăşeşte cu doar câteva sute de metri limita prevăzută de lege pentru acordarea sprijinului.

Povestea Niculinei Anton din satul Zănoaga, comuna Dăneasa, demonstrează că viaţa este nedreaptă în unele cazuri. Femeia are 88 de ani şi trăieşte aproape de marginea satului, într-o căsuţă sărăcăcioasă, compusă din două camere pentru dormit, iar a treia este folosită la gătit. Încăperile sunt mobilate modest, iar pe jos este pământ în loc de podea. Singura avere a familiei sunt calul, căruţa şi cele câteva găini şi raţe. Povara anilor i-a lăsat Niculinei semne adânci pe faţă, a cocoşat-o şi, în ultimii ani, i-a afectat şi vederea, şi auzul. A muncit o viaţă întreagă. Mai întâi la colectiv, dar numai vreo doi ani, pentru că a suferit un accident. Apoi a muncit pentru familie, la câmp şi în gospodărie. Viaţa a fost dură cu ea, pentru că i-a luat, pe rând, singurul copil, apoi nora şi, în cele din urmă, soţul. A suferit mult, dar şi-a găsit, de fiecare dată, forţa să treacă peste necazuri, pentru că avea de crescut doi nepoţi, băieţii fiului ei. „Tare necăjită am fost! Mi-a murit băiatul, apoi nora. Acum 20 de ani a murit şi moşu’, dar trebuia să cresc nepoţii. Aveau numai câţiva ani când au rămas în grija mea. Eram singură. Cu pensia asta nu puteam să le ofer mai nimic. Dar aveam vacă şi păsări, ne descurcam. Acum sunt bătrână…“, a spus femeia.

„Ce să faci cu 20 de lei?“

Singurul venit al femeii este pensia de urmaş. „Până acum ceva timp nu primeam decât 17 lei. După măririle de anul trecut, am avut pe rând 20 de lei, apoi 23, iar acum am 24 de lei. Nu am fost bogaţi, dar din puţinul pe care l-am avut ne-am descurcat. Nu put