Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova a pierdut meciul din deplasare cu Elba Timişoara, scor 73-69. Partida, contând pentru runda a treia din Divizia A, s-a disputat sâmbătă, iar oltenii au avut o evoluţie foarte bună, surprinzând echipa gazdă. SCM-U a câştigat primul sfert cu 19-18, iar în cel de-al doilea a fost depăşită la limită, scor 22-20. Craiovenii s-au impus şi în sfertul trei (19-17). De altfel, primele trei părţi ale partidei au fost echilibrate. Sfertul patru a fost câştigat de timişoreni, scor 16-11, dar craiovenii au acuzat maniera de arbitraj. Pentru SCM-U au evoluat: Victor Călinescu, Vladimir Milosevici, Branislav Tomic (11 puncte), Milos Nisavic (4), Sidney Holmes (18), Tyrone Mitchell (12), Alexandar Lekic (16) şi Vasile Ştefan (8). Celelalte rezultate înregistrate sâmbătă: Energia Rovinari - BC Mureş Târgu Mureş 93-81, CSM Oradea - CSU Sibiu 60-101, BCMUS Argeş Piteşti - CS Otopeni 81-75, Rapid Bucureşti - CSU Braşov 58-104, Dinamo Bucureşti - BC Târgovişte 67-53. „U“ Mobitelco Cluj-Napoca a stat. Partida Gaz Metan Mediaş - CSU Ploieşti s-a disputat aseară, după închiderea ediţiei.
Fetele s-au impus
la scor
În Divizia A de baschet feminin, SCM-CSSU Craiova a obţinut sâmbătă al doilea succes din campionat. Jucătoarele pregătite de soţii Liviu şi Daniela Manea s-au impus la scor, pe teren propriu, în faţa Olimpiei Bucureşti, 76-49 (19-9, 20-8, 17-14, 20-18). Pentru echipa din Bănie au evoluat: Andrea Pinter (3 puncte), Ivana Podrug (18), Andra Haas (13), Jovana Maltez (9), Cristina Cutaş (13), Andreea Gligă (6), Laura Lungu (2), Andreea Ştefan, Alina Funieru, Adriana Jojică şi Carmen Bonciog. După patru etape disputate, în care au înregistrat două victorii şi tot atâtea înfrângeri, craiovencele, nou-promovate în Divizia A, ocupă un onorant loc şapte în clasament. În celelalte jocuri din această etapă s-au înregistrat r