În mica livadă de la Breaza a Marinei, care nu e de vişini, totul se transformă spre final într-o scurtă şi cehoviană piesă de teatru, pe al cărei script figurează, bineînţeles, liniuţele de dialog. Ia… opreşte-te puţin… am vrut să scriu o carte despre copilăria mea, despre viaţa mea, dar m-am oprit când deja m-am lansat. Am spus “stop”, nu mai pot să scriu… Sau scriu adevărul, sau va fi o limonadă… – O limonadă… de ce o limonadă? – Fiindcă, atunci când citeşti o carte, totul e, aşa, dulce… dar, acum la mine, au cam început greutăţile, şi nu pot să le ocolesc… nu pot! Am prea multe, nu le pot ocoli… Trebuie să spun nişte lucruri pe nume, însă nu am cum să scriu. – Ce înseamnă viaţa pentru dumneavoastră? – Păcăleală, păcăleală, ne frământăm aici… totu-i deşertăciune… – Nu prea vă plac vremurile astea… – Să ştii că, dacă se poate spune, norocul meu, în ghilimele, că sunt prea bătrână şi nu îmi trebuie nici una, nici alta, am de toate, sunt foarte mulţumită de starea mea de acum, şi eu zic că este cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele, ai să râzi! – Vă cred… – Cum să spun... Nu mai am frământări, e bine, nu e bine, eu sunt resemnată şi aştept în fiecare clipă să fiu uitată. – De ce, doamnă, spuneţi asta? – Eu îmi asum acest risc… Fiindcă aşa e legea naturii. – La toţi ni se întâmplă, la un moment dat, ce să mai... Eu nu spun că o să ajung în rândul celor care au murit în mizerie, dar, cine ştie, dar cred că totuşi lumea nu are să mă uite aşa, repede, fiindcă nu mai am atât de mult de trăit, însă mai sunt activă. – Spuneaţi dumneavoastră că e înverşunarea asta şi că toţi luptă să ajungă să realizeze ceva la vârsta de 30 de ani, nu?! Aşa spuneaţi mai devreme… Într-adevăr, este o luptă şi este foarte greu. Cum vă explicaţi, ce părere aveţi, acum este mai greu faţă de perioada când aveaţi dumneavoastră 30 de ani, de exemplu? E greu astăzi să ajungi artist? – Sigur că