Portarul echipei naţionale de handbal a României spune că secretul performanţelor sale îl reprezintă munca, ambiţia şi dorinţa de a face performanţă. A câştigat tot ceea ce se putea câştiga, a făcut senzaţie şi i-a obligat pe specialişti să o declare cel mai bun portar al lumii. Pe scurt, acesta ar fi portretul Luminiţei Huţupan. Apără parcă de când lumea poarta naţionalei feminine de handbal şi o face de cele mai multe ori aproape perfect. Pune suflet, se agită, îşi încurajează colegele, iar atunci când rezultatul doare, găseşte mai mereu o modalitate de a-şi mângâia coechipierele, chiar şi atunci când vina le aparţine altora.

Provine dintr-o familie numeroasă

Totul a început acum 27 ani, la Piatra Neamţ, când „Huţu”, aşa cum o alintă cei apropiaţi, a trecut pentru prima dată pragul sălii de handbal. Provenea dintr-o familie numeroasă, cu şase fraţi, dar asta nu a oprit-o să viseze. Primii săi antrenori, Valentin Dan şi Ovidiu Ţoc, au realizat repede că pot modela o viitoare mare handbalistă. Şi nu s-au înşelat absolut deloc. Deşi era mică şi plinuţă, Luminiţa a dat dovadă de o ambiţie şi de o perseverenţă ieşite din comun. Şi desigur, mult talent. Peste ani şi ani, Luminiţa Huţupan a ajuns să fie considerată simbolul unor echipe cu firmă în handbalul european.

A fost doar a patra opţiune la Oltchim

Luminiţa îşi aminteşte şi cum a ajuns la Oltchim, primul club mare din cariera sa prestigioasă. „Eram în 1998 când domnul Alexandru Mengoni, fost antrenor la Oltchim, mi-a propus să merg la Vâlcea. El a vorbit cu cei de acolo şi a aranjat totul, dar, odată ajunsă, am avut de-a face cu o concurenţă acerbă. La început am fost doar a patra variantă pentru că acolo apărau Elisabeta Roşu, Delia Dumitru şi Stăncuţa Guiu.

Nu m-am speriat, am muncit enorm şi rezultatele au apărut mai repede poate decât ar