Prietena lui Peter Pan din “Never Never Land” le va spune ora exactă britanicilor, la telefon, timp de trei luni. La a treia lovitură a orei exacte, vocea ceasului vorbitor va suna ca aceea a unei fiinţe de pe tărîmul zînelor, Tinker Bell urmînd să le spună britanicilor, vreme de trei luni, cum trece timpul. Din momentul trecerii de la ora de vară la cea de iarnă, duminică dimineaţă, serviciul “Ora exactă”, cu o vechime de 72 de ani, se va schimba total. Actriţa Mae Whitman este cea care îşi va împrumuta vocea zînei din desene animate, anunţînd: “Bună! Sînt Tinker Bell. La al treilea semnal, va fi ora… “. British Telecom (BT) marchează sfîrşitul orarului de vară prin acest parteneriat cu compania Disney, care va lansa producţia “Tinker Bell”, luna viitoare, pe DVD şi în format Blu-Ray. “Vocea lui Tinker Bell este caldă, clară şi prietenoasă, astfel încît sîntem încîntaţi că a primit oportunitatea magică de a fi auzită de milioane de persoane. Tinker Bell este opţiunea cea mai bună pentru un rol atît de important, date fiind originile sale britanice”, a declarat Brad Raymond, regizorul celui mai recent film în care apare micuţa zînă zburătoare. Serviciul de oră exactă britanic primeşte peste 70 de milioane de apeluri pe an. Începînd din 1936, ora exactă le-a mai fost comunicată britanicilor de patru personaje, telefonista londoneză Jane Cain, Pat Simmons, supervizorul Bursei Londrei, Brian Cobby, supervizor asistent la Withdean Brighton şi, recent, de Sara Mendes de Costa, care a cîştigat o competiţie organizată în acest sens, la care au participat în jur de 18.500 de persoane. Tinker Bell este un personaj creat de scriitorul scoţian J. M. Barrie, cel care l-a inventat şi pe Peter Pan.
Autori: A.B.
Prietena lui Peter Pan din “Never Never Land” le va spune ora exactă britanicilor, la telefon, timp de trei luni. La a treia lov