Cu o mare intarziere, dupa ce a tot fost amanat de pe la inceputul anului, ajunge pe ecranele autohtone inca un premiant de la Cannes 2007 - Paranoid Park, castigator atunci al premiului editiei aniversare cu numarul 60. Lasand deoparte capriciile distributiei locale, avem de-a face cu un film "de nisa" care nu e in mod sigur pentru toate gusturile. Daca tai de pe lista atipicul Good Will Hunting, care i-a procopsit pe atunci anonimii Ben Affleck si Matt Damon cu un Oscar pentru scenariu original, afirmatia e valabila pentru toata filmografia lui Gus Van Sant. si in special pentru realizarile mai recente ale acestui copil teribil al cinemaului independent american, grupate intr-o asa-numita "trilogie a mortii", in care panorameaza complet neconventional momente inspirate din tulburatele realitati ale tarii tuturor posibilitatilor. Sa mai spunem ca ultra-minimalistul Gerry (prezentat in 2002 la festivalurile de la Sundance si Locarno) i-a alienat majoritatea audientei, iar egal-controversatele selectii canneze Elephant (distins in 2003 cu Palme d’Or si premiu de regie, si vag inspirat de masacrul de la Columbine) si Last Days (2005, oarecum indatorat povestii sinuciderii starului rock Kurt Cobain) s-au bucurat de un succes semnificativ, dar "de nisa" si el.

Odata incheiata trilogia amintita, Van Sant n-a lasat in urma definitiv explorarile formale care ii asigurau unitatea stitilistica si prezinta in Paranoid Park o istorie la fel de fracturata, fantasmatica si discontinua. O cronica a adolescentei suburbane cu angoasele, neintelegerile si tragediile acesteia, la antipozi fata de naratiunile-stas fabricate in Hollywood-ul de care domnul refugiat in 100% neglamurosul Portland - Oregon pare tot mai indepartat. Un pusti pe nume Alex - neprofesionistul Gabe Nevins, distribuit in urma unui casting pe myspace - scrie un soi de jurnal incercand sa puna cap la