Maftei are grijă ca nici un fotbalist rapidist să nu întîrzie la antrenamente. Cine o face trebuie să plătească amenda
La Rapid, atribuţiile căpitanului se întind şi în afara terenului de joc. Vasile Maftei supervizează ca nici un coleg de-al său să nu ajungă la antrenament mai tîrziu de ora stabilită. Cine întîrzie la şedinţele de pregătire este amendat cu o sumă ce variază, în funcţie de minute, de la 100 la 1.000 de euro.
La intrarea în vestiar, pe o masă, se află un tabel nominal. Deasupra, un ceas. Fiecare rapidist trebuie să semneze în dreptul său şi să treacă ora la care ajuns. Maftei are grijă ca nici un jucător să nu trişeze. Dacă observă că respectivul a trecut pe foaie o altă oră decît cea care trebuia, căpitanul giuleştean trebuie să modifice şi să-l anunţe pe Jose Peseiro. Fundaşul şi-a luat rolul în serios şi îi verifică pe colegii săi, însă cîteodată mai glumeşte cu cei tineri, precum Răduţă, Păun sau Doru Bratu, dînd ceasul înainte: "Aoleu, iar aţi întîrziat! Vă trec aici şi nu vă luaţi salariile luna asta".
"La Rapid sîntem cu toţii prieteni, indiferent de naţionalitate, de postul pe care evoluăm sau de vîrstă. Nu ştiu dacă peste tot e la fel, dar aşa e la noi"
Vasile Maftei, căpitan Rapid
8 ani a jucat Vasile Maftei pentru Rapid, fiind cel mai vechi jucător din lotul giuleştenilor
Maftei are grijă ca nici un fotbalist rapidist să nu întîrzie la antrenamente. Cine o face trebuie să plătească amenda
La Rapid, atribuţiile căpitanului se întind şi în afara terenului de joc. Vasile Maftei supervizează ca nici un coleg de-al său să nu ajungă la antrenament mai tîrziu de ora stabilită. Cine întîrzie la şedinţele de pregătire este amendat cu o sumă ce variază, în funcţie de minute, de la 100 la 1.000 de euro.
La intrarea în vestiar, pe o masă, se află un tabel nominal. De