Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfântul Dimitrie, sărbătorit de credincioşi

Publicat in GAZETA de SUD, luni 27 octombrie 2008 ·

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a adunat mii de credincioşi în biserici. Multe dintre locaşurile de cult au devenit neîncăpătoare pentru cei care au venit să aprindă o lumânare şi să spună o rugăciune. La Mănăstirea Clocociov, zeci de credincioşi au venit la slujbă încă de la primele ore ale zilei. Cu toţii, de la copii de numai câţiva ani, până la bătrâni, au ascultat cu smerenie cântecele religioase şi cuvântarea preotului. Cei care nu au mai avut loc în biserică au suportat, fără să se plângă, frigul de afară, bucuroşi că au putut ajunge la mănăstire.

Sfântul Dimitrie, în tradiţia creştină

Sfântul Dimitrie s-a născut la Tesalonic (Grecia) în secolul al III-lea şi a fost crescut în credinţa creştină de tatăl său, om de vază al oraşului. Urmând acestuia în slujbă, propovăduia creştinismul, atrăgând prin aceasta mânia împăratului Maximilian. Acesta l-a pus să jertfească zeilor, dar el, refuzând şi mărturisind pe Hristos, a fost întemniţat. A fost ucis în temniţă cu suliţele de ostaşii trimişi de împărat. Peste ani, când i s-au aflat moaştele, din acestea izvora mir binemirositor, care a vindecat mulţi suferinzi. Şi astăzi merg zilnic credincioşii la biserica din Tesalonic închinată lui, pentru a-l cinsti şi a-i cere ajutorul. În tradiţia populară, Sfântul Dumitru este considerat patronul păstorilor şi este stăpân peste iarna care vine. Se spune că, dacă la Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi blândă. Alţii spun că, dacă vremea va fi bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a adunat mii de credincioşi în biserici. Multe dintre locaşurile de cult au devenit neîncăpătoare pentru cei care au venit să aprindă o lumânare şi să spună o rugăciune. La Mănăstirea Clocociov, zeci de credincioşi au venit la slujbă încă de la primele ore ale zilei. Cu toţi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 6 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 8 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°