Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pericol

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 27 octombrie 2008 ·

Cu 6 puncte în minus, Timişoara riscă să-şi piardă vedetele şi să nu fie programată în campionat pentru datorii.

Poli Timişoara îi calcă pe urme Rapidului, în privinţa nesiguranţei financiare de la club. Directorul executiv al grupării de pe Bega, Gheorghe Chivorchian, a anunţat ieri că echipa riscă să se destrame, după ce Marian Iancu nu a mai plătit nimic de trei luni, iar noul finanţator al echipei, Ovidiu Tender, a făcut doar cîteva infuzii de capital. "Avem datorii mari, iar dacă nu le vom plăti urgent, putem ajunge în situaţii neplăcute. Există chiar ameninţarea de a pierde jucători sau de a nu fi programaţi la meciuri în Liga 1", a dezvăluit ieri Chivorchian.

Timişoara nu a achitat prima rată din transferul lui Goga de la U Cluj, cifrată la aproape 150.000 de euro, iar Artmedia Bratislava pretinde la UEFA neplata a 650.000 de euro pentru transferurile lui Borbely şi Cisovsky. Otopeniul cere 875.000 de euro la FRF pentru Florin Sandu şi Cojocnean, iar jucătorii nu au încasat nici acum primele de obiectiv din sezonul trecut, 15.000 de euro, iar recompensele din campionat au fost amînate şi condiţionate la nesfîrşit. În plus, ratele contractuale au fost achitate doar parţial de către viitori acţionari ai clubului, Tender şi Consiliul Judeţean

Kone şi Dubarbier pe bancă

Gazeta a anticipat din nou formula de start a clujenilor, din care au lipsit Yssouf Kone şi Sebastian Dubarbier. Cei doi jucători de atac au fost lăsaţi pe banca de rezerve din cauza oboselii acumulate după partida cu Bordeaux (0-1). Alcantara a fost titularizat în locul căpitanului Cadu, suspendat, iar banderola a fost preluată de olteanul Eugen Trică.

Tony lovit de Alexa!

După ce marocanul Chamakh i-a pus o talpă pe gleznă în prima parte a meciului cu Bordeaux, Tony a fost agresat şi aseară în prima repriză, la Timişoara, prin acelaşi p

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Liderul sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a predat justiţiei. Mandatul său de arestare a fost anulat

HotNews acum 35 minute
Liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a prezentat vineri în faţa justiţiei locale după ce a sfidat-o timp de peste trei luni şi a acceptat să fie interogat într-un dosar pentru „atentat la ordinea constituţională”, beneficiind ime

Doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi în Gaza într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuţie a ajutoarelor administrat de Fundaţia Umanitară

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF) a anunţat sâmbătă că doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuire a alimentelor din Gaza, informează Reuters

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 48 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°