Salarii mici, dar venituri cumulate bunicele - este situatia in care se afla citeva zeci de angajati ai Primariei municipiului Braila. In conditiile in care dintotdeauna s-a vorbit despre salariile mici din administratie, iar in ultimele saptamini, sindicatele functionarilor publici solicita majorarea cu 50% a salariilor, am fost curiosi sa vedem cit cistiga, de fapt, in total, salariatii Primariei, nu statistic, ca medie pe institutie, ci fiecare in parte. Din discutia noastra ies, din principiu, primarul si viceprimarii, care au o indemnizatie fixa, la care nu se mai adauga nici un gen de spor, fie el de vechime sau de alta natura. Pentru informare, totusi, precizam ca, in luna septembrie, pe care am luat-o in calcul in analiza noastra, edilul-sef Aurel Simionescu a cistigat 5.406 lei (peste 54 milioane lei vechi), iar viceprimarii Doinita Ciocan si Stanel Necula, cite 4.690 lei.
In rest, la o prima vedere, salariile din Primarie sint relativ mici, comparativ cu responsabilitatea functionarilor publici. Astfel, salariile de baza variaza intre 580 lei si 1.539 lei, un caz aparte fiind secretarul Primariei, Stoian Iorga, cu un salariu de 3.211 lei. De precizat este insa ca mare parte dintre angajatii Primariei au salarii de pina in 1.000 lei. La aceste sume se adauga, insa, un spor de 10%, pentru solicitare nervoasa, de care beneficiaza toti angajatii si apoi, unde este cazul, sporul de vechime, indemnizatia de conducere si salariul de merit. Ca sa discutam insa la concret, in luna septembrie, pe care am luat-o de referinta, in Primaria municipiului au beneficiat de salariu de merit 54 de persoane, dintr-un total de circa 300 angajati, valoarea acestei recompense variind intre 99 lei si 482 lei. De salariu de merit au beneficiat secretarul Primariei, consilieri, referenti de specialitate si inspectori, precum si doi soferi.
Cind este sa tragem l