Elena Manu din Constanţa este şi ea o mamă de copil autist. A rămas însărcinată la 32 de ani, când nu mai spera deloc că va avea un copil. Teo, băieţelul ei hiperkinetic, s-a născut prin cezariană. I s-a spus atunci că este sănătos. Abia mai târziu avea să-şi dea seama că sănătătea era doar o aparenţă.

Teo a început să meargă la 11 luni, iar până la 1 an a vorbit. Aproape de 2 ani, când mama lui a început din nou serviciul, l-a dus la creşă. Educatoarele i-au spus prima oară că băieţelul nu răspunde când este strigat deşi, când îl lăsa acolo, copilaşul izbucnea în plâns strigând după ea: "Mama mea! Mama mea!” La scurt timp, au apărut stereotipiile. "Învârtea jucăriile şi cu stânga şi cu dreapta la nesfârşit, dar era foarte liniştit, mânca, dormea, era aparent cuminte”, îşi aminteşte Elena. "Apoi, a început să sară în pat. Stăteam tot timpul cu perne de jur împrejurul patului. Într-o zi, la creşă, l-am găsit legat de pat, ca să nu mai sară. Aia a fost ultima zi acolo.”. Mama a mai observat că orice aparat electric zgomotos speria copilul care începea să plângă şi se ascundea. Însă părea să nu-l deranjeze deloc muzica dată foarte tare. ..

"La Obregia îl închiseseră într-o cameră, să-l observe"

Primul imbold al femeii a fost să meargă la clinica ORL din Spitalul Judeţean Constanţa. Unde a şi primit întâiul diagnostic: "surditate congenitală”. De aici, a fost trimisă la Spitalul Panduri din Bucureşti, unde i s-a spus că Teo este surd de urechea stângă. O altă pacientă i-a recomandat un medic ORL-ist despre care se ştia că avea "aparatură de ultimă oră”. "Când a ieşit doctorul din consultaţie mi-a declarat «aş fi vrut să fie surd». El a fost primul care mi-a spus că bănuie că e autist. Mi s-a dat trimitere la Obregia unde, a doua zi după ce ne-am internat, au pus diagnosticul "schizofrenie infantilă”. Îl închiseseră într-o cameră, să-l