Într-o însorită zi de iunie a acestui an am pornit spre Marina Voica, să îi răscolim viaţa. “Şi-i trecut de ora nouă” – ni se potriveşte imediat versul melodiei. O zi frumoasă, care însă nu se conformează versului “Şi afară plouă, plouă”. Marina a fost de acord să dăm buzna în existenţa ei, deoarece ştie că vom vorbi “… cu mare artă/ Despre una, despre alta…”.
De fapt, domnul Octavian Ursulescu avertizase toată săptămâna: “Plecăm în excursie la Marina!”. “De ce în excursie?!? Şi de ce acum?” “Excursie pentru că stă la Breaza şi e ceva de mers. Acum, pentru că are un musafir-surpriză, care nu stă mult la ea.” Prin urmare, ne îmbarcăm în maşină dotaţi cu fotograf, flori pentru Marina, mii de gânduri amestecate printre pixuri, sandvişuri sortite nemâncării şi pornim spre Breaza. “Ce-i cu carneţelul ăla? Cu aşa ceva mergi tu la Marina? Parcă e de şcoală. N-ai reportofon?” “Am, dar carneţelul l-am luat să îmi iau notiţe, domnul Tavi, e de şcoală într-adevăr – eram prin clasa a VI-a când l-am luat într-o vacanţă de la Buşteni, a costat un leu şi 50 de bani, are pagini divers colorate şi nu l-am folosit niciodată.” “Şi de ce îl foloseşti taman acum?” “Pentru că aşa am simţit!”
ÎNTĂMPINARE. La Breaza trebuie să ajungem pe Str. Erou Miron Căproiu, unde se află casa Marinei. Aflăm că strada e lungă de un kilometru şi ţine până la gară. “E explicabil de ce se duce Marina cu maşina la piaţă”, explică ilaro-savant domnul Tavi. Nimerim dintr-o interesantă greşeală pe Strada Eternităţii, având în vedere că Marina stă lângă… cimitir – iar acest lucru se pare că n-o îngrozeşte deloc. În sfârşit ajungem. Ne întâmpină o căsuţă ca pentru păpuşi. Apoi Marina, cu care discuţia începe vegetal, încă din faţa porţii. Un gard verde superb (“Nimeni nu mai are gard verde ca al meu în Breaza”), apoi un alun (“A adus o veveriţă o alună în curte şi uite aşa a crescut”), zmeură, c
