Asadar, bomba salariala a ajuns din nou in curtea Guvernului, aruncata de un presedinte care a stiut sa speculeze intr-un mod machiavelic oportunitatea de a-si promova propriul Pact pentru educatie. Liderii sindicali si-au asumat fara cricnire continutul documentului cu doua ore inainte ca seful statului sa promulge legea strimba a cresterii cu 50% a celor 13 salarii anuale din educatie. De partea cealalta, Guvernul a fost prins pe picior gresit. Campania electorala a facut ravagii prin structura Executivului si ministrii nu prea stau cu gindul la justificari. Daca insa ministrul Educatiei ori cel al Economiei si Finantelor ar publica lista de cheltuieli facute anul acesta in invatamint, lucrurile s-ar lamuri imediat. Absenta acestui "bon de casa" nu face decit sa amplifice speculatiile potrivit carora Cabinetul Tariceanu si-ar fi bagat miinile pina la cot in cei 6% din PIB alocati domeniului educational - respectiv 7,5 miliarde de euro sau 26 de miliarde de lei aproximativ. Cu alte cuvinte, daca liberalii vor sa cada in picioare dupa aceasta intreaga tevatura, au de trecut citeva etape obligatorii - si asta foarte repede, pina cind nu-i ajunge din urma tavalugul revendicarilor altor categorii de bugetari. Primul lucru de facut este justificarea cheltuielilor facute pina acum in educatie: pe ce s-au dus cele 26 de miliarde? Al doilea este sa retracteze amenintarea potrivit careia profesorii nu-si vor vedea salariile marite cu 50 de procente si sa emita ordonanta care sa corecteze legea, asa cum de altfel acceptasera cu jumatate de gura si liderii sindicali prezenti la emisiunile mai tuturor posturilor de radio si tv. Noul act ar trebui sa prevada cresterea graduala a salariilor dupa marimea lor: 50% la cei mai prost platiti si un procent mai mic celor cu lefuri dolofane. Ar fi un bun prilej de a arata ca discrepantele majore din societatea romaneasca, condamnate in a