Ca in fiecare toamna, sindicatele din invatamant se afla la masa negocierilor cu Guvernul. Un Guvern care, la urma urmei, discuta acum peste umar, privind nerabdator la valizele deschise pe canapeaua de langa fereastra, din care mai atarna cate un ciorap sau un capat de halat de baie; care, altfel spus, se pregateste de plecare. Nu ca n-ar vrea sa ramana, dar, stii cum e: mai exista o formalitate, alegerile apropiate care, sigur, nu vor aduce, in biroul unde liderii sindicali au fost poftiti sa se stearga pe picioare si sa pastreze un ton cuviincios, aceiasi demnitari cu incheieturi agile, exersate in jocul de maini de la fereastra automobilului.
Principala problema – salariile – a si fost rezolvata. In Parlament. si asa cum se rezolva la noi. Unii au zis da. Altii au zis nu. In fine, s-au dat asigurari. Vorbele nu costa bani. Legile isi urmeaza cursul. De la adoptare pana la elaborarea metodologiei de aplicare a lor mai e un salt de facut. Saltul in realitate sau macar catre ea. si, de altfel, si legile se fac azi pentru a le reface maine. Sau sunt lasate la dospit, adica se pot pastra alaturi de altele mai vechi, care le contrazic. Ceea ce necesita, in cele din urma, confruntari si clarificari legislative. Care au loc cu promptitudine sau ba. si depind de legisti, oameni cu un simt teoretic foarte dezvoltat si fin. Dezbaterile lor se pot intinde un timp imprecis, vreme in care profesorii vor sti ca da, legea exista, e in favoarea lor, dar... mai dureaza un pic pana la aplicare. Sa mai asteptam, sa vedem, lucrurile astea nu se fac asa, de azi pe maine. Sa mai schimbam un guvern, doua. Sa mai vedem si ce se intampla cu criza. Asa ca s-ar putea ca salariile sa se umfle exact cu sumele solicitate. Numai ca, intre timp, sub presiunea evolutiilor internationale, preturile ar putea creste – nu din vina Guvernului, Doamne fereste! – de inca vreo cateva ori. Eroic, dom
