Criza economica intra instant in Romania. Spre deosebire de criza financiara care a atins Romania cu o oarecare intarziere, cea economica se manifesta la noi in tara deodata cu cea mondiala. Mai mult, ii este prezisa adancirea. Economist Intelligence Unit (EIU) anticipeaza ca avansul economic al Romaniei, oarecum solid in 2008, se va reduce in mod considerabil in 2009 si in 2010. „Incetinirea economica va reflecta deteriorarea performantelor exporturilor si efectele nefavorabile ale inaspririi politicii monetare asupra cererii de pe piata locala“, noteaza EIU intr-un raport care mai arata ca Romania este una dintre cele mai vulnerabile tari din regiune la turbulentele internationale, scrie Cotidianul.
Dividendul, motivul de a cumpara acum actiuni. Investitia la bursa aduce venituri investitorilor din doua surse: din cresterea actiunilor si din dividende, iar aceasta ultima sursa devine din ce in ce mai importanta acum. La preturile actuale din piata, dividendul acordat in 2009 de SIF-uri (daca ar fi la fel ca in 2008) ar putea ajunge in unele cazuri chiar la 14%. „La SIF Muntenia, dividendul brut a fost in 2008 de 0,07 lei pe actiune, nesemnificativ fata de pretul din acel moment al actiunii“, sustine Petre Szel, presedintele SAI Muntenia Invest, firma care administreaza activele SIF Muntenia, informeaza Cotidianul.
ANRE pune furnizorii la zid. Reglementatorul obliga societatile de utilitati sa-si informeze consumatorii ca pot renunta la serviciile lor. Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) ii obliga pe furnizorii de gaze si electricitate sa-si informeze consumatorii despre dreptul de a-si alege alte companii de utilitati si de a negocia direct pretul, in conditiile in care ANRE intentioneaza sa elimine, din 2010, tarifele reglementate. Desi piata de energie electrica si gaze a fost liberalizata in