Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa a început săptămâna tuşind

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 octombrie 2008 ·

Episodul de vineri de la Bursă pare că se repetă şi astăzi. Astfel, la ora 10:38, conducerea Bursei de Valori Bucureşti a oprit tranzacţiile, pentru o jumătate de oră, întrucât preţurile celor mai lichide zece acţiuni, cuprinse în calculul indicelui BET, au scăzut cu aproape 13%. În jurul orei 11:10, tranzacţiile au fost reluate. Sursa: REUTERS Astfel, indicele societăţilor de investiţii a deschis cu 12% mai jos, iar titlurile din sectorul energetic au înregistrat pierderi de aproape 10%.

La momentul suspendării tranzacţiilor, indicele BET era în scădere cu 8,89%, în timp ce indicele general înregistra un declin de 9,06%.

Pe titlurile bancare, Erste Bank a căzut cu maximul posibil încă din primele minute, în timp ce pe BRD scăderea era la jumătate. După primul sfert de oră, lichiditatea era de 255 de mii de euro, cele mai lichide fiind SIF-urile şi acţiunile din segmentul energetic acolo unde presiunea la vânzare era cea mai ridicată, anunţă TMC.

Criză în întreaga Europă Problemele pe care le are Bursa românească se regăsesc şi la nivel european. Astfel, Bursele din Europa au deschis şedinţa de astăzi în scădere cu aproximativ 4%. Bursa de la Paris a deschis în scădere cu 5,12%, indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 3.030,40 puncte, anunţă AFP. Scăderi importane au fost înregistrate şi la Bursa milaneză. Aceasta a scăzut cu aproximativ 4%, indicele principal Mibtel ajungând la valoarea de 14.839 puncte, informează EFE. Şi Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere cu 3,54%, indicele principal DAX ajungând la valoarea de 4.143,45 puncte. Scăderile înregistrate la Bursa londoneză au fost de 3,32%, indicele principal FTSE -100 a ajuns la valoarea de 3.754,54 puncte.

Cursul euro-leu, aproape de 3,68 lei

Banca Naţională a României a anunţat un curs de re

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum 47 minute
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 40 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 3 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 5 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°