Senatorul de Arizona, John McCain, este candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale ale Statelor Unite ale Americii din 4 noiembrie.
Sidney John McCain III-a nascut în 29 august 1936 la baza militarã americanã Coco Solo, în Zona Canalului Panama.
Atât tatãl lui McCain, cât şi bunicul sãu, Sidney John McCain, au fost amirali ai marinei americane, tatãl sãu ajungând chiar comandantul tuturor forţelor navale americane din Pacific.
McCain şi-a petrecut copilãria în bazele militare din Statele Unite sau din strãinãtate. În 1954, a absolvit liceul episcopal din Alexandria, Virginia. În 1958, McCain a absolvit Academia Navalã de la Annapolis, iar în 1960 a obţinut permisul de pilot.
Dupã izbucnirea rãzboiului din Vietnam, McCain s-a oferit voluntar, începându-şi cariera de militarã ca pilot de avion. A scãpat cu viaţã din accidentul petrecut în 29 iulie 1967, când un avion A-4 Skyhawk s-a prãbuşit peste nava USS Forestal.
În 26 octombrie 1967, în timpul unei misiuni de zbor, avionul lui McCain a fost doborât deasupra capitalei nord-vitnameze Hanoi. John McCain şi-a fracturat ambele mâini şi un picior în accident. A fost capturat şi apoi transportat la închisoarea Hoa Loa, poreclitã "Hanoi Hilton", la data de 9 decembrie 1969.
McCain a petrecut cinci ani şi jumãtate în diferite lagãre, fiind torturat în mod repetat pânã în momentul eliberãrii, în 14 martie 1973, cu doar douã luni înainte de intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului în Vietnam. McCain a fost decorat cu Silver Star, Bronze Star, Purple Heart şi Distinguished Flying Cross.
În 1976 a fost numit trimisul Marinei Militare americane în Senat. În 1981, McCain s-a retras din Marinã şi s-a mutat la Phoenix, Arizona, unde a lucrat în domeniul relaţiilor publice pentru o firmã de distribuţie a berii.