Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cardiologii vor federatie

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 28 octombrie 2008 ·

Medicii cardiologi si chirurgi prezenti la primul Congres Integrat de Chirurgie Cardiovasculara si Chirurgie toracica din Romania au declarat necesitatea infiintarii unei federatii in specialitatile cardiologie si chirurgie. „Congresul poate să constituie germenul unei viitoare federaţii în specialităţile noastre de cardiologie-chirurgie, ideea fundamentală a unei chirurgii cardiovasculare. Acest concept al integrării mai multor specialităţi, care au funcţionat izolate mai mulţi ani, este unul modern şi sperăm să îl dezvoltăm în special în domeniul chirurgiei cardiovasculare”, a declarat dr. Radu Deac, seful Clinicii de Cardiologie din cadrul IBCvT.

Ideea a fost agreata si de catre prof. univ. dr. Teodor Horvat, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Toracică, care a precizat ca, daca in trecut medicul stia si neurologie, pneumologie, cardiologie şi garstoenteorologie, acum medicina si implicit si chirurgia a evoluat si s-a diversificat. „Aceste diversificări au fost benefice, dar la un moment dat pot să fie periculoase pentru că un pacient ajunge să fie văzut de mulţi specialişti, dar nu este niciodată văzut integrat. Pe undeva este ca şi în proverbul românesc că nimeni nu mai vede pădurea de copaci. Idee unei federatii este foarte bună pentru că acestă formă organizatorică va căuta să îi adune pe toţi cei care se ocupă de afecţiunile medicale sau chirurgicale situate deasupra diafragmei’, a declarat prof. univ. dr. Teodor Horvat.

Daca se va realiza o asfel de federatie medicii chirurgi cardiologi vor avea cunostinte de chirurgie toracica si invers. „Cred că medicii chirurgi care se vor ocupa de bolile supradiafragmatice pe viitor, şi sper să nu fie prea îndepărtat, se vor chema chirurgi cardio-toracici. Asta înseamnă că un chirurg cardiac să aibă cunoştinţe mai complexe decât chirurgia toracică, iar un chirurg toracic să aibă cunoştinţe de chiru

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 28 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Nicolae Ciucă: dosarul Mineriadei nu a fost finalizat, victimele şi urmaşii aşteaptă să se facă dreptate

Mediafax acum 15 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, atrage atenţia că dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu a fost finalizat. Victimele şi urmaşii acestora aşteaptă să se facă dreptate, a spus liderul liberal.

Paul Stănescu: PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD / Despre susţinerea lui Geoană: Eu, ca secretar general şi membru al partidului, exclud acest lucru

News.ro acum 45 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri înainte de şedinţa conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov că PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD. Despre susţinerea lui Geoană, Stănescu a

O cisternă cu 21 de tone GPL s-a răsturnat pe o șosea, din județul Vaslui. Pompierii au izolat zona pentru a evita o tragedie

Ziare.com acum 2 ore
O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, la ieşirea din municipiul Huşi. Pompierii din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au inte

Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia, așteptată să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Mangalia, din județul Constanța, se va pronunța vineri, 14 iunie 2024, asupra cererii de schimbare încadrării juridice a lui Vlad Pascu, acuzat în Dosarul 2 Mai de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. În cadrul ultimei ședințe

Zelenski le cere liderilor G7 să aprobe un ”Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi liderilor din ţările G7 să aprobe un „Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei după pagubele cauzate de invazia Rusiei, relatează Reuters. „Avem nevoie de un plan clar pentru redresarea Uc

Republica Moldova primește 9 milioane de euro de la UE pentru întărirea sistemului de apărare antiaeriană

Adevarul acum o ora
Republica Moldova își va consolida capacitățile de apărare antiaeriană grație unui nou pachet de sprijin nerambursabil de 9 milioane de euro oferit de Uniunea Europeană. Acest sprijin face parte din Instrumentul European pentru Pace (EPF), a anunțat

Poliția anunță dispariția unui copil de 10 ani, din Prahova. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Ziare.com acum 3 ore
Poliţia anunţă că un băiat de 10 ani din localitatea Măneşti a plecat de acasă şi nu s-a mai întors şi face apel la cetăţeni să anunţe dacă pot oferi informaţii despre copil. ”Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ au fost s

Zelenski: "China nu va vinde armament Rusiei. Xi Jinping mi-a dat cuvântul său. Vom vedea"

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a primit asigurări de la șeful statului chinez, Xi Jinping, că țara sa nu va vinde armament Rusiei. Declarația a fost făcută la Summitul G7 din Italia, iar Zelenski a confirmat că a purtat o discuție telefo

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

20°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°