După aproape un an de zile de negocieri, procesatorii şi lanţurile de magazine au adus doar mici modificări relaţiilor comerciale de până acum. Supermarketurile nu mai pot “impune” diverse taxe, ci le negociază. Dacă nu ţi le permiţi, nu intri pe raft. Reprezentanţii procesatorilor şi ai supermarketurilor au căzut de acord asupra formei finale a Codului de Bune Practici, cea care va ajunge în această formă pe masa Guvernului la începutul lunii noiembrie.
Taxele de magazin se negociază
În urma discuţiilor de ieri, s-a stabilit ca diversele taxe impuse până acum, taxe de raft, de deschidere de magazin sau de catalog, să poată fi negociate între cele două părţi, şi nu impuse ca până acum de către comercianţi. “Aceasta va duce la scăderea preţurilor.
De exemplu, un supermarket de cartier are costuri mai mici decât un mare lanţ de supermarketuri. Prin urmare, furnizorul de alimente va afişa un preţ mai mic în magazinul de cartier decât în hipermarket, iar consumatorul poate compara cele două preţuri”, a declarat Florin Minea, preşedintele Patronatului Industriei Alimentare.
Cu toate acestea, Codul nu schimbă nimic pentru marile reţele de supermarketuri, întrucât furnizorul care nu-şi permite să plătească taxele propuse de supermarket nu poate avea loc pe rafturi.
Un alt punct sensibil a fost cel legat de termenele de plată. S-a stabilit ca magazinele să vireze procesatorilor banii în termen de 30 de zile pentru produsele proaspete (de la 60 în prezent) şi la 45 de zile pentru restul produselor alimentare. De la negocieri au lipsit reprezentanţii producătorilor de alimente, care nu au fost invitaţi de Minister la negocieri.
“Împărţirea profitului”
Costel Caraş, preşedintrele Sindicatelului Crescătorilor de Taurine, a declarat că producătorii nu au fost invitaţi la negocie