Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nu mai avem locuri de muncă“

Publicat in Adevarul, marți 28 octombrie 2008 ·

Numărul şomerilor din Spania a ajuns la 2.598.800, cea mai mare cifră din ultimii opt ani. Autorităţile avertizează că economia Spaniei nu mai poate asigura noi posturi de muncă şi că ţara se află în recesiune. La sfârşitul acestei săptămâni, oraşul Castellon a fost gazda mai multor activităţi culturale, organizate de guvernul României, prin intermediul campaniei ”Hola, soy rumano”.

Prezentă la aceste manifestări artistice, Carmen Amoros, viceprimarul oraşului, a declarat că în provincia Castellon se află aproximativ 52.000 de români, ceea ce reprezintă jumătate din numărul străinilor din evidenţele primăriei.

Totodată, oficialul a atenţionat că Spania trece printr-o situaţie dificilă, pentru că se fac concedieri atât în rândul românilor, cât şi al spaniolilor, iar criza economică este încă la început.

“Economia spaniolă nu reuşeşte să asigure noi posturi forţei de muncă în aşteptare, ba chiar mai mult, în ultimul an au fost desfiinţate 164.300 de posturi. Toate acestea, în condiţile în care peste 140.000 de persoane au devenit apte pentru a intra în câmpul muncii. În momentul de faţă, în Castellon este foarte greu să găseşti de lucru”, a precizat viceprimarul.

11,3% rata şomajului

Institutul Naţional de Statistică din Spania a anunţat că, în ultimele trei luni, rata şomajului a urcat de la 10,4% la 11,3%, valoarea maximă înregistrată în Uniunea Europeană.

Numărul şomerilor a ajuns la 2.598.800, cea mai mare cifră din ultimii opt ani, doar în 2008 adăugându-se un nou contingent de 806.900 de persoane, dintre care aproximativ 300.000 sunt străini. Analiştii apreciază că acesta este doar începutul declinului pentru Spania şi anticipează o rată a şomajului de 13% pentru anul viitor.

Prăbuşirea sectorului construcţiilor, baza dezvoltării de până acum, apropie Spania de o p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 12 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 7 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 17 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 7 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 49 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°