Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stâlpi care stau să cadă în cartierul Pipera

Publicat in Adevarul, marți 28 octombrie 2008 ·

În urma unei sesizări făcute de redactorii de la “Adevărul de Seară” în legătură cu un stâlp care stă să cadă pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, atât către Primăria Capitalei, cât şi În urma unei sesizări făcute de redactorii de la “Adevărul de Seară” în legătură cu un stâlp care stă să cadă pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, atât către Primăria Capitalei, cât şi către Electrica SA, doi reprezentanţi ai acestor instituţii s-au prezentat ieri la faţa locului. Tot ce au făcut a fost fotografierea cu telefonul mobil a stâlpului. “Trebuie dat jos urgent. E foarte periculos, iar cei de la Electrica ar trebui să ia măsuri”, a declarat Iulian Comşa, inspector în Primăria Capitalei.

Cabluri duble decât era permis

În timp ce acesta mai explica despre stâlpul cu pricina, care a fost construit să suporte maximum 50 de kilograme, iar firele care se aflau ieri pe el cântăreau aproape dublu, a apărut şi un inspector de la Electrica.

“Am venit aici ca persoană fizică. Eram în drum spre casă, am ştiut de sesizare de la serviciu şi am vrut să mă conving”, a declarat bărbatul. El a adăugat că stâlpul urmează să fie dat jos, “dar nu acum”.

Peripeţiile de la “stâlpul lăudat” au continuat cu amendarea a două firme, SC Hertza Telecom SRL şi Opticables, ai căror angajaţi întindeau nestingheriţi câteva zeci de kilograme de cablu pe stâlpii de pe bulevadrul Dimitrie Pompeiu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR: Am avut un vot în Consiliul Naţional, am dat în scris, ce vreţi mai mult? Să îmi tai un picior?

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD Marcel Ciolacu afirmă, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR, că el a văzut în schimb că s-a făcut majoritate PNL-AUR la Slatina şi la Iaşi. Ciolacu a amintit că a fost un vot în Consiliul Naţional al PSD care a decis că social-democr

CNAIR: Circulaţia pe DN 7C - Transfăgărăşan se va închide începând de marţi - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Circulaţia rutieră pe DN 7C - Transfăgărăşan se va închide, începând de marţi dimineaţă, pe tronsonul cuprins între Piscul Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu). Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a

Ciolacu: În perioada următoare voi avea o discuţie telefonică cu preşedintele ales, Donald Trump, parteneriatul strategic a României cu SUA va continua în aceiaşi parametri / Dinamica relaţiilor dintre România şi SUA va fi una şi mai bună

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că în perioada următoare va avea o discuţie telefonică cu preşedintele ales, Donald Trump, el arătând că parteneriatul strategic a României cu SUA va continua în aceiaşi parametri iar dinamica relaţiilor di

Isărescu, întrebat dacă vor exploda facturile la energie: Nu au cum să explodeze/ Nu avem un scenariu din ăsta exploziv/ Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează

News.ro acum 4 ore
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că preţurile la energie nu au cum să explodeze, că nu există un asemenea scenariu la BNR. ”Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează.

EXCLUSIV Gigi Becali, reacție halucinantă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap țaca țaca îi mai scapi și câte o domestică”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali, patronul de la , a oferit o primă reacție, din direct la GSP Live, despre acuzațiile care au apărut asupra lui , fundașul central,

Legea care limitează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum oferite de IFN-uri a intrat în vigoare – Preşedinte ANPC: Reprezintă un pas esenţial în consolidarea protecţiei consumatorilor din România

News.ro acum 3 ore
Legea care reglementează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum oferite de instituţiile financiare nebancare (IFN) a intrat, luni, în vigoare, fiind stabilite clar praguri pe care dobânda anuală efectivă nu le poate depăşi. Preşedintele ANPC, d

Tătaru rămâne sub control judiciar: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea acestuia

Mediafax acum 3 ore
În cadrul şedinţei de judecată de luni, completul Secţiei Penale a ÎCCJ a pronunţat încheierea finală de respingere a plângerii. Judecătorii au decis să menţină măsura preventivă de control judiciar dispusă împotriva lui Nelu Tătaru în dosarul nr. 1

Joyskim Dawa, jucător la FCSB, acuzat că și-a bătut soția. Poliția i-a făcut dosar penal

Libertatea acum 3 ore
Fundașul camerunez Joyskim Dawa, de la FCSB, are dosar penal pentru violență în familie, fiind acuzat că și-a lovit soția, au declarat luni, 11 noiembrie, surse judiciare pentru Libertatea.

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe, până la ora 23.00 / În unele zone se poate forma polei

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis avertizări cod galben de ceaţă, valabile, luni, până la ora 23.00 în mai multe judeţe. Potrivit ANM, o avertizare vizează judeţul Bihor, localităţile Oradea, Marghita, Săcueni, Aleşd, Valea lui Mihai, Sânmartin, Tileagd, Diosig,

România vrea să intre în Schengen, Ţările de Jos vor să iasă. Controale la frontierele terestre începând cu 9 decembrie

Mediafax acum 2 ore
În Olanda, coaliţia de dreapta condusă de Geert Wilders şi partidul său naţionalist, PVV, intenţionează să implementeze controale la frontiere timp de şase luni cu toate ţările din spaţiul Schengen, zona UE fără frontiere interne. Această măsură fac

Vremea

București
acum

lun.

4°/8°
mar.

5°/6°
mie.

6°/9°
joi

5°/8°
Iasi
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/11°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

4°/13°
mar.

8°/12°
mie.

9°/12°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

1°/9°
mar.

3°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/8°