Asadar, dupa o asteptare studiata, mizand sa creasca la maximum tensiunea publicului si a guvernului, presedintele Basescu a promulgat legea de marire cu 50% a salariilor profesorilor. A mai adaugat si un discurs despre “pactul pentru educatie” si s-a lasat insotit de entuziasmul rasuflat al liderilor sindicalisti. Guvernul a fost prins la mijloc, intre presedinte, sindicate, parlament, aratat cu degetul ca incurajand risipa pentru cheltuieli scandaloase cu clientela politica, dar refuzand sutelor de mii de profesori un drept elementar. In plus, daca va da o ordonanta de urgenta pentru amanarea sau suspendarea legii, guvernul va actiona nedemocratic, refuzand, de facto, sa puna in aplicare o lege votata in unanimitate de parlament, cu constitutionalitate confirmata de Curtea Constitutionala si promulgata de presedinte. Pentru prima data, de doi ani, nu presedintele, ci premierul se afla incoltit si izolat pe scena politica. S-ar fi putut abtine presedintele de la o astfel de lovitura data dusmanului sau? Cu atat mai mult cu cat, din cauza asteptarii prelungite si a discursului sau, publicul are impresia ca presedintele este cel care “a dat” legea, ceea ce s-ar putea traduce in castiguri electorale pentru PD-L. Cel putin, aceasta pare a fi socoteala presedintelui. In fapt, presedintele a procedat la fel de lipsit de responsabilitate precum guvernul si parlamentul mai inainte. Guvernul nu s-a preocupat, inainte de votarea legii, sa provoace o discutie in parlament si nici macar sa-si atentioneze parlamentarii liberali sa voteze contra proiectului. Presedintele Camerei, liberalul Bogdan Olteanu, nu a schitat un gest ca sa impiedice procesul de punere la vot intempestiva a legii. Liberalii au facut erori enorme, si, mai ales, manati de ura si teama de presedintele Basescu, au consimtit de luni de zile sa guv