Vi s-a întâmplat vreodată să întrebaţi un taximetrist dacă e liber şi el să răspundă: „Liber pe naiba!“? Sursa: Zoltan Lorencz

V-aţi întrebat vreodată, privindu-vă în oglindă: „Liber?“? Dacă da, v-aţi dat, onest, răspunsul de mai sus?

Pe vremea lui Ceauşescu, ştiam de la început: libertatea era interzisă. Forma maximă admisă a libertăţii de atunci: lecturile la care aveam acces, drumeţiile pe cărările montane şi tinereţea. La şcoală, în liceu sau la facultate, aflam că libertatea e necesitatea înţeleasă (Hegel? Oricum, politrucilor comunişti le plăcea teribil această definiţie). Cum ne imaginam libertatea, atunci? Probabil că era ceva foarte asemănător cu ceea ce avem acum, mai puţin câteva mici detalii care ne fac să ne întrebăm ce mai e libertatea în ziua de astăzi.

În primul rând, am convenit: libertatea înseamnă să poţi face ce alegere vrei, să poţi alege. Astăzi suntem liberi pentru că, în principiu, putem înjura în voie: poliţistul, primarul, prefectul, guvernul, preşedintele. Dacă vrem să comunicăm ceva, avem nu una, ci mai multe posibilităţi. În linii mari, dacă ne interesează un subiect, putem afla cam tot ce trebuie despre el. Putem sta 24 de ore la televizor, printre zeci de programe. Nu e o problemă să avem „buletin de Bucureşti“ şi nu mai sunt posibile orori precum cea din „4, 3, 2“. Femeile şi bărbaţii au drepturi şi au început să le conştientizeze. Cel puţin teoretic, suntem liberi să ne alegem conducătorii şi ne plac poveştile despre victoriile electorale la un vot diferenţă.

Visăm la concedii şi e posibil să ne atingem visul cu mâna. Ne utilăm locuinţele, ne cumpărăm maşini, facem plinul şi circulăm, indiferent dacă e duminică fără soţ sau cu soţ. Iată, nici graniţele nu mai sunt ce au fost! Şi totuşi, ce lipseşte? De ce suntem tentaţi să răspundem „liber pe naiba!“? De ce, având parte de toate cele