Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două derby-uri

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 28 octombrie 2008 ·

Capul de afiş al optimilor de finală e reprezentat de meciurile Urziceni - Oţelul şi U Craiova - Pandurii

Cele 16 echipe rămase în Cupa României şi-au aflat adversarul din "optimi" ieri, la "Casa Fotbalului". La prima vedere, cele mai tari dueluri propuse de competiţia KO sînt Unirea Urziceni - Oţelul şi U Craiova - Pandurii. "Avem cel mai greu meci, cel mai echilibrat şi cel mai interesant. Ialomiţenii formează o echipă demnă de respect", a comentat preşedintele gălăţenilor, Marius Stan.

Şi managerul Craiovei, Ilie Balaci, s-a arătat îngrijorat de ce au rezervat sorţii echipei sale. "Văzînd celelalte partide, am impresia că am căzut cel mai rău dintre toate formaţiile. Vom întîlni un adversar plin de ambiţie", a caracterizat "Minunea blondă" trupa care anul trecut a eliminat-o pe Ştiinţa în "şaisprezecimi" (1-0 în prelungiri). Cele mai interesante întîlniri vor fi transmise de Antena 1.

"După ce am eliminat-o pe Steaua, vom încerca să repetăm isprava şi cu CFR Cluj"

Vasile Şiman, patron Sportul

"Dacă e să cădem, măcar să o facem de pe un cal frumos. Voi băga în teren toţi tinerii, să văd dacă pot ţine piept Rapidului"

Ştefan Stoica, antrenor Internaţional Curtea de Argeş

"Avem meci greu cu Braşovul, dar ne gîndim la finală, altfel nu eram acum aici"

Jean Pădureanu, preşedinte Gloria Bistriţa

"Pare uşor cu Dunărea Galaţi. După cum jucăm în prezent, cred că vom ajunge în finală"

Gheorghe Chivorchian, director general Timişoara

Capul de afiş al optimilor de finală e reprezentat de meciurile Urziceni - Oţelul şi U Craiova - Pandurii

Cele 16 echipe rămase în Cupa României şi-au aflat adversarul din "optimi" ieri, la "Casa Fotbalului". La prima vedere, cele mai tari dueluri propuse de competiţia KO sînt Unirea Urziceni - Oţelul şi U Craiova - Pandurii. "Avem

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 48 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah

HotNews acum 43 minute
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian. Un

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 34 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 3 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°