Sorin Ioniţă: ” În Evul Mediu, când o molimă necunoscută lovea satele şi târgurile, iar remediile uzuale nu mai dădeau rezultat, autorităţile cedau presiunii mulţimii şi tolerau câte un sacrificiu ritual. ”
Erau vizaţi indivizii ciudaţi, marginali sau pur şi simplu diferiţi („străinul“). Dacă situaţia era gravă, se putea plusa un pic la emoţie şi dramă, aplicând tactica „duşmanului dinăuntru“: vrăjitorii erau identificaţi printre târgoveţi cu gura mare, nobilime scăpătată sau vreun cleric ce fluierase vineri, după slujbă. Uneori, oficialii aveau înţelepciunea să abată furia gloatei către delincvenţi reali, care chiar reprezentau un pericol şi meritau pedepsiţi - numai că pentru alte fapte, nu molima în chestiune, cu care n-aveau nicio treabă. Dar nu mai conta: la linşaj nu se cer dovezi sau demonstraţii cauză-efect, scopul ultim fiind coeziunea obţinută printr-un exerciţiu de purificare colectivă.
În actuala criză economică globală, ţapii ispăşitori de serviciu sunt bancherii, asupra cărora politicienii şi presa aruncă toată vina. Este trendul în care s-a înscris mai nou şi BNR, arătând cu degetul şi ameninţând cu descăpăţânarea profesională oameni din sistem, că aşa merge mai nou instrumentul de politică monetară: dobânda de referinţă se stabileşte prin flagelarea ereticilor în piaţa publică, pentru ca aceştia să vadă de bunăvoie Adevărul şi să se dezică de erezie.
A, nu că băncile care operează în România ar fi fără pată: mult au greşit ele aproapelui lor, prin puturoşenie, servicii proaste, contracte oneroase şi comisioane schimbătoare. Tot ele au alimentat cultura creditului cu buletinul, promovând insidios ideea că împrumutul face parte din categoria drepturilor omului şi creând în România echivalentul pieţei sub-prime din SUA: clienţi riscanţi, întinşi până la limita riscului (şi peste) cu îndatorarea. Dar toate astea nu au
