Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica "Sf. Dimitrie cel Nou" si-a sarbatorit ocrotitorul

Publicat in Vocea Brailei, marți 28 octombrie 2008 ·

Parohia "Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi" a fost, ieri, imbracata in straie de sarbatoare. Desi Sf. Liturghie s-a oficiat in aceeasi capela veche, neincapatoare, sute de credinciosi din cartierele invecinate, Chercea, Lacu Dulce si Obor, ba chiar si din alte judete, au venit sa se roage Sfintului Dimitrie, ale carui moaste se afla depuse la Mitropolia Bucurestilor. Parohia, prin intermediul membrilor comitetului si al consiliului parohial, a pregatit oaspetilor peste 300 de portii de mincare. In timpul slujbei de hram, parintele Daniel s-a rugat pentru binele celor prezenti, pentru ajutor de la Dumnezeu, dar si pentru cei care au ajutat sfinta biserica si carora a tinut sa le multumeasca: Ninel Balan, "Brio Company" SRL, "Sisan Exim" SRL, "Pinamel Trade" SRL, "Vetconsult" SRL, "Urbanserv".

Biserica "Cuviosul Dimitrie cel Nou" a fost statornicita ca parohie braileana in anul 1996. Lucrarile au inceput mai tirziu, din pricina lipsurilor materiale, parohia aflindu-se in cel mai sarac si mai napastuit cartier al Brailei. Prin darnicia lui Ion Balan, care a donat parohiei doua locuri de casa de 764 mp si o insemnata cantitate de caramida, ctitoria a prins contur. Prima slujba la noul lacas, mai precis in capela, a fost tinuta in ziua de 25 decembrie 1999, de Craciun. Acum, biserica este realizata, deja, in proportie de 80%. Turla bisericii si acoperisul au fost imbracate cu tabla, se lucreaza de zor la vitralii si in Sf. Altar, iar streasina sfintului lacas e aproape gata. S-a realizat si instalatia electrica, valoarea totala a devizului (incluzind acoperisul si finisajele) fiind de aproape 700 de milioane de lei vechi. Soclul exterior, sala mare a bisericii, precum si Sf. Altar, urmeaza a fi definitivate. Biserica va avea, la cruce, 17,5 metri.

Parohia "Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi" a fost, ieri, imbracata in straie de sarbatoare. Desi S

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°