Prim-divizionara de baschet feminin CET Govora a întâlnit în Sala Sporturilor din Satu Mare echipa din localitate, meciul contând pentru etapa a patra. Tehnicianul vâlcencelor, Mihai Toma, se aştepta să câştige lejer partida cu CSM Satu Mare, dar lucrurile au stat altfel în teren.
Gazdele, mult mai motivate, au profitat de faptul că jucătoarele vâlcene au tratat cu lejeritate începutul partidei şi au reuşit să câştige primele două sferturi cu 21-12, respectiv 14-9. Cu un handicap serios, de 14 puncte, govorencele nu prea mai sperau la victorie. Conduse foarte bine din teren de Flori Diaconu, vâlcencele aveau să câştige sfertul trei cu 23-11, iar diferenţa înaintea ultimelor două minute era doar de două puncte. În ultimul sfert, Satu Mare şi CET au mers cap la cap, victoria vâlcencelor venind în ultimele secunde de joc. Scorul final al întâlnirii a fost 62-61 pentru CET Govora, care a urcat pe locul trei în clasament, cu şapte puncte, la egalitate cu Universitatea Cluj, şi la un punct în urma liderei, Teleorman Alexandria. Prim-divizionara de baschet feminin CET Govora a întâlnit în Sala Sporturilor din Satu Mare echipa din localitate, meciul contând pentru etapa a patra. Tehnicianul vâlcencelor, Mihai Toma, se aştepta să câştige lejer partida cu CSM Satu Mare, dar lucrurile au stat altfel în teren.
Gazdele, mult mai motivate, au profitat de faptul că jucătoarele vâlcene au tratat cu lejeritate începutul partidei şi au reuşit să câştige primele două sferturi cu 21-12, respectiv 14-9. Cu un handicap serios, de 14 puncte, govorencele nu prea mai sperau la victorie. Conduse foarte bine din teren de Flori Diaconu, vâlcencele aveau să câştige sfertul trei cu 23-11, iar diferenţa înaintea ultimelor două minute era doar de două puncte. În ultimul sfert, Satu Mare şi CET au mers cap la cap, victoria vâlcencelor venind în ultimele secunde de joc. Scorul final al întâ