Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu a redevenit Mutu

Publicat in GAZETA de SUD, marți 28 octombrie 2008 ·

„Briliantul“ Fiorentinei a fost artizanul victoriei toscanilor la Palermo şi a dovedit că a depăşit perioada de criză pe care a traversat-o în această toamnă.

După o perioadă în care evoluţia sa a fost afectată de două accidentări la cot şi la genunchi, Adrian Mutu a revenit în prim-planul fotbalului din Italia şi a marcat două dintre golurile echipei sale, Fiorentina, care s-a impus cu 3-1 la Palermo, într-un meci din etapa a opta din Seria A. Gilardino a deschis scorul la Palermo, reluând mingea în plasă cu mâna, în minutul 19, iar Mutu a majorat diferenţa de pe tabelă în minutul 41, după ce a primit o pasă bună de la Santana şi a rămas singur cu portarul gazdelor. Sicilienii au redus din handicap la cinci minute de la startul reprizei secunde, dar „Briliantul“ le-a tăiat elanul cu reuşita sa cu piciorul stâng, de la aproximativ 12 metri, consemnată în minutul 59. Mutu nu mai marcase în campionat de pe 14 septembrie, din etapa a doua, şi are acum în cont trei goluri în Serie A şi unul în preliminariile Ligii Campionilor. „Briliantul“ mai are timp să-şi egaleze sau chiar să-şi depăşească recordul de 17 goluri într-un sezon, având în vedere că s-au jucat doar opt etape, iar din Serie A au mai rămas 30 de meciuri. În urma victoriei de la Palermo, Fiorentina se află pe locul cinci în clasament, cu 16 puncte, la egalitate cu AC Milan şi la un punct distanţă de primele trei clasate, Udinese, Inter Milano şi Napoli.

Lăudat de presa din Peninsulă

Evoluţia bună a lui Adrian Mutu nu a fost trecută cu vederea de presa din Italia, care a avut numai cuvinte de laudă la adresa atacantului român. „A revenit cu gol după o perioadă în care i s-au întâmplat multe. A fost frumos primul gol, dar parcă al doilea a fost mai important pentru echipă“, a scris agenţia Datasport despre român, căruia i-a acordat nota 7,5, mai mult ca el neprimind nici unul di

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 14 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 43 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 2 ore
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 3 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 59 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°