Scriitorul de la pagina 3
În străinătăţi, românii îşi dau întâlnire, ca acasă, în Centru. La Paris, românii îşi dau întâlnire "în faţă la Notre Dame" şi "pe scări, la Brâncuşi". Cum toată lumea ştie că Notre Dame e o catedrală, randevuurile "pe scări, la Brâncuşi" sau "în spate, la Brâncuşi, la berărie" obligă la unele precizări.
Muzeul-atelier Brâncuşi aparţine Centrului de artă modernă şi contemporană Georges Pompidou, la fel de faimos astăzi în traseele turistice ca şi catedrala. Unui ignorant, o precizare de genul "ne întâlnim la Brâncuşi, lângă Pompidou", normală pentru românii parieni, nu-i spune nimic, dar unuia mai puţin ignorant îi sună ciudat, fiindcă şi sculptorul, şi fostul prezident sunt duşi într-o lume mai dreaptă şi mai bună. Foarte puţini sunt cei, care, dându-şi întâlnire în preajma sau la intrarea în Atelierul Brâncuşi, îl şi vizitează. Când un român s-a familiarizat cu locul şi cu mereu aglomeratul platou "din faţă, de la Pompidou", numele sculptorului apare, în formulări care sună cam necuviincios. O cafenea e situată "în spatele lui Brâncuşi". O alta, unde vine la un taifas artistic tinerimea, e "pe strada care dă în Brâncuşi". Un magazin cu CD-uri şi o librărie se găsesc "cum ieşi din Brâncuşi, în stânga". Iar dacă vrei să mănânci ieftin, în apropiere "de la Brâncuşi niţel mai încolo" există şi o locantă cu autoservire. Trebuie s-o dibuieşti însă, dacă nu ţi se spune că trebuie să stai "cu spatele la Brâncuşi", ca s-o vezi. Dacă vii mai devreme la întâlnire şi ai chef de o contemplaţie, ca atâţia alţii care se lungesc pe unde apucă, cel mai bine e să "te reazemi de Brâncuşi". După ce se prăjesc la soare, sprijiniţi într-un umăr sau cu spatele de zidul protector şi înalt al Atelierului, turiştii din toate colţurile lumii sunt pozaţi de prieteni sau de amatorii de fotografii-suvenir. Şi astfel, lumea se umple de vederi de
