Octavian Belu, posibilul său contracandidat, s-a retras din cursă preferând să se concentreze pe şefia Agenţiei Naţionale pentru Spor
Octavian Morariu a avut ceva emoţii în cursa pentru şefia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în condiţiile în care contracandidatul său urma să fie Octavian Belu, şeful ANS, o personalitate puternică în lumea sportului.
Din fericire pentru Morariu, preşedintele mişcării olimpice cu cele mai slabe rezultate din ultimele decenii la o ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, respectiv Beijing 2008, Belu a preferat să renunţe lăsându-l pe Morariu singurul candidat.
„Primul motiv pentru care nu mi-am depus candidatura la COSR ar fi faptul că trebuie să-l sprijinim pe domnul Morariu, care marşează pe această idee de a ajunge în CIO. Cred că este important ca un român să ajungă acolo pentru că au trecut atâţia ani după ce nu mai este în CIO. Este un punct câştigat pentru România dacă reuşim să ducem un om într-un for atât de important. Al doilea motiv ar fi că proiectele pe care le-a început domnul Ţiriac şi le-a preluat domnul Morariu, acum patru ani, vor trebui finalizate, pe ideea continuităţii.
Al treilea motiv ar fi că în această perioadă am şi eu nişte priorităţi specifice, din păcate alegerile la COSR sunt simultane cu cele parlamentare şi trebuie să-mi pregătesc şi eu un bilanţ al activităţii pe care am avut-o în ultimii doi ani aici la ANS”, a spus Belu în încercarea de a motiva decizia luată marţi, ocazie cu care a spus că speră ca proiectele sale să fie pe placul noului guvern de la care aşteaptă o coerentă strategie naţională în domeniul sportului: „Din alt punct de vedere, dacă voi continua aici va trebui să prezint următoarele proiecte noului guvern şi cred că important este ca forurile acestea specifice de conducere a sportului să intre într-o armonie mult mai evidentă cu celelalte instituţii ale