Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA vor sa negocieze cu talibanii pentru a diminua violentele din Afganistan

Publicat in HotNews, marți 28 octombrie 2008 ·

SUA se gandesc serios sa negocieze cu elemente mai putin agresive din randul talibanilor, grupul islamist care a condus Afganistanul si a adapostit teroristii Al Qaida, in speranta ca discutiile ar putea avea drept rezultat reducerea atacurilor teroriste impotriva trupelor NATO din Afganistan, informeaza FoxNews.

Liderii occidentali sunt acum nevoiti sa recunoasca faptul ca razboiul nu poate fi castigat doar militar si ca pana la urma vor fi necesare discutii de pace pentru a se pune capat conflictului. Prin atragerea unor elemente mai putin extremiste din randul talibanilor, excluzand liderii acestora, se incearca reducerea influentei acestora in Afganistan si Pakistanul vecin. Ambele tari au fost destabilizate de un recent val de violente.

Propunerea reprezinta un proiect de recomandare care face parte din planul de strategie al Statelor Unite in Afganistan, potrivit unor inalti oficiali ai administratiei Bush. Acestia au precizat ca negocierile se doresc a fi duse de guvernul central afgan, dar cu participarea activa a americanilor.

Generalul american David Petraeus, care va prelua conducerea operatiunilor militare ale SUA in Afganistan si Pakistan, a declarat ca este de acord cu inceperea negocierilor dintre Washington si talibani. Petraeus a folosit o abordare similara in Irak, unde initiativa americana de a inrola triburile sunite in lupta impotriva Al Qaida in Irak a ajutat la reducerea drastica a violentei in aceasta tara.

Propunerile finale ale Casei Albe, care ar putea diferi de planul initial, sunt asteptate abia dupa alegerile de luna viitoare, iar urmatoarea administratie americana nu este obligata sa le implementeze.

Cu toate acestea, politica de negociere propusa pare sa atinga un punct comun al celor doi candidati pentru presedintia Statelor Unite. Nominalizatul democrat, Barack Obama, a declarat ca ne

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe

Mediafax acum 28 minute
Alba, Arad, Sibiu, Constanţa, Prahova sau Suceava, judeţe unde PNL nu prea avea probleme în a câştiga alegerile, au votat, la scrutinul prezidenţial de duminică, 24 noiembrie, în favoarea lui Cplin Georgescu. Judeţele câştigate de Călin Georgescu su

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 7 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 7 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 7 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Rezultat neverosimil în fieful lui Ilie Bolojan: Cel mai votat candidat a fost Kelemen Hunor. Pe cât a ieșit Ciucă

HotNews acum o ora
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este cel mai votat candidat la preşedinţie în primul tur de scrutin în judeţul Bihor, al cărui președinte de Consiliu este liberalul Ilie Bolojan. Nicolae Ciucă se situează abia pe locul al patrulea în acest judeţ, fiind

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 9 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 7 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°