Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut sufocant al examenului auto

Publicat in GAZETA de SUD, marți 28 octombrie 2008 ·

Zeci de craioveni veniţi cu treburi la ghişeele Serviciului Înmatriculări - Permise Auto s-au îmbulzit alături de candidaţii pentru obţinerea permisului, în prima zi de examinare pe calculator în Dolj.Sute de persoane au luat ieri cu asalt noul sediu al serviciului din curtea Liceului Energetic din Craiova, după o săptămână în care ghişeele au fost închise. Aglomeraţia a fost atât de mare, încât accesul în curte s-a făcut pe baza listelor, iar la cele două intrări, păzite de câte un poliţist, oamenii s-au înghesuit ca sardinele. „Norocoşii“ care au apucat să intre cu dosarele în mână la ghişeele serviciului s-au trezit că trebuie să facă faţă unei aşteptări îndelungate. Tot ieri a fost prima zi în care candidaţii pentru obţinerea permisului de conducere au dat examenul pe calculator. Aceştia, veniţi la noul sediu de pe strada Amaradia cu instructori şi prieteni care să îi susţină, au îngroşat rândurile de aşteptare până la ora 10.00, când a început proba teoretică a examenului.

Întrebările din mecanică, cele mai dificile Atât în curte, cât şi afară, câţiva dintre cei care au trecut prin experienţa examenului pe calculator şi au picat îşi povesteau resemnaţi păţania. „Examenul mi s-a părut greu, mai ales întrebările din mecanică. Am avut o întrebare de genul la ce temperatură fierbe apa în motor sau la ce temperatură a apei lucrează motorul, nu mai ştiu sigur. Am auzit că, din 40 de persoane examinate până acum, a luat doar una“, spunea un bărbat. Întrebările din mecanică au părut cele mai dificile pentru candidaţi. Calculatorul i-a făcut figura lui Laurenţiu, un tânăr care tocmai ieşise din sala de examinare: „Întrebările nu au fost dificile, dar mai greu de lucrat cu calculatorul. Am avut şi eu întrebări din mecanică, dintre care una era legată de rolul pe care îl are bateria la aprindere. Din 16 persoane, câte am fost noi în sală, a luat doar una“. „Sunt

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 43 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 6 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°