Să măreşti cu 50% salariile profesorilor, anul acesta sau la anul, este ca şi cum ai aduce pentru fiecare român câte doi chinezi să lucreze în locul lui sau ca şi cum Parlamentul ar vota o lege prin care toţi românii ar putea să zboare în cosmos. "Pot românii să zboare în cosmos? Nu pot!" Aşa a explicat premierul Călin Popescu Tăriceanu imposibilitatea majorării salariilor profesorilor ca să priceapă şi "cei de teapa lui Boc".
Guvernul a aprobat ieri o ordonanţă de urgenţă prin care aplicarea legii de mărire a salariilor profesorilor cu 50% va fi amânată până la 1 aprilie 2009. Premierul Tăriceanu a anunţat ieri, după şedinţa de Guvern, că ordonanţa va fi publicată mâine în Monitorul Oficial. Potrivit lui Tăriceanu, 9% promis deja sindicatelor din învăţământ se va adăuga salariului de la 1 octombrie, iar în bugetul de stat pe 2009, aprobat tot în şedinţa de ieri a Guvernului, se prevede o mărire de 10% pentru toţi bugetarii, inclusiv cadrele didactice, aşa încât o creştere eşalonată a salariilor în domeniul învăţământului va avea oricum loc.
DOAR 10% E SUSTENABIL
"Trebuie însă să lăsăm viitorului Guvern posibilitatea să decidă în privinţa politicilor salariale şi sunt convins că viitoarea majoritate parlamentară va chibzui mai bine în legătură cu acest subiect, dacă va judeca fără presiune electorală", a declarat Tăriceanu.
Ordonanţa emisă ieri de Guvern va fi probabil dezbătută de Parlamentul care va fi ales la 30 noiembrie, iar decizia finală va sta în mâna viitorului şef al Executivului. Dacă însă tot Tăriceanu va fi premier, profesorii îşi pot lua adio şi de la mărirea de 1 aprilie, pentru că Tăriceanu a declarat tranşant că majorarea de 50% nu poate fi susţinută de economie. "50% nu e sustenabil. Se poate avea în vedere o majorare în trepte, dar cel mai probabil 10% este o creştere ce poate fi susţinută", a declarat pr