Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preturile apartamentelor noi cresc din nou

Publicat in Romania Libera, miercuri 29 octombrie 2008 ·

In plina criza economica, cand toate pietele imobiliare din Europa sunt in declin, preturile apartamentelor noi aflate in complexurile rezidetiale din Romania ar putea creste substantial, informeaza Ziare.com.

Asta pentru ca dezvoltatorii sunt tentati sa transpuna o parte cat mai mare din costurile suplimentare in preturile de vanzare, sustin specilistii din piata.

Dincolo de cresterea costurilor cu materialele de constructie si cu mana de lucru, companiile de profil se plang acum si de scumpirea finantarilor de pe plan mondial, motiv pentru care finalizarea proiectelor aflate in dezvoltare ar putea costa mult mai mult decat a fost planificat initial.

Altfel spus, in conditile in care 80% din apartamente sunt achizitionate prin credit, cumparatorii romani vor trebui sa suporte atat majorarile de dobanda aferenta propriului credit, dar si pe cea specifica imprumutului contractat de antreprenorul care a construit locuinta achizitionata, potrivit lui Shimon Gallon, CEO al dezvoltatorului imobiliar Globe Trade Center (GTC) Romania.

Desi surprinzatoare, o astfel de masura se poate dovedi extreme de profitabila pentru compania imobiliara care dezvolta proiectul, in conditiile in care aceasta nu este fortata sa vanda acum, ci isi permite sa astepte pana cand lucrurile se calmeaza.

Pe scurt, dezvoltatorii majoreaza acum preturile de vanzare, cand piata este blocata si nu cumpara nimeni nici daca preturile scad substantial, si le mentin la aceste niveluri pana in momentul in care piata se relanseaza. Atunci, pe fondul unei cereri foarte mari, specifica sfarsitului unei perioade de amanare a deciziilor de investire din partea cumparatorilor, preturile vor creste si mai mult.

Aceasta strategie se poate dovedi si paguboasa pentru dezvoltatori in cazul in care blocajul pietei imobiliare se prelungeste mai mult deca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 51 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 25 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 45 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 42 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 44 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°