Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Morariu aleargă singur în cursa pentru şefia COSR

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Protejat de Ion Ţiriac, actualul preşedinte al forului olimpic a profitat şi de faptul că Octavian Bellu a refuzat să-şi depună candidatura. Sursa: Mediafax Foto

După ce Octavian Bellu a anunţat ieri că nu va mai candida pentru scaunul de pre- şedinte la Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, actualul şef, a rămas singur în cursă. Astfel, alegerile din 28 noiembrie, când se va stabili viitorul conducător al forului olimpic şi sportiv român, sunt deja ca şi făcute. Pentru posturile de vicepreşedinte candidează aceleaşi persoane care ocupă în prezent această funcţie: Marcel Popescu, Ana Pascu şi Nicu Vlad!

Bellu s-a temut de omul lui Ţiriac

Bellu n-a dorit să-şi depună candidatura din mai multe motive. Unul ar fi că Morariu este omul de încredere al lui Ion Ţiriac, cei doi fiind implicaţi în proiectul centrului olimpic „Sydney 2000“, deschis oficial în luna mai a acestui an. „Era nevoie de al doilea mandat pentru Morariu, ca să-şi poată continua proiectele, inclusiv Sydney 2000. Este normal însă ca, în toată această perioadă, Morariu să-şi ducă obiectivele la îndeplinire practică“, a spus pentru EVZ, protocolar, Octavian Bellu.

Lobby pentru un român la CIO

Pe de altă parte, s-ar părea că Bellu a fost rugat insistent chiar de Ţiriac pentru a-i înlesni lui Morariu un nou mandat la COSR. Scopul: Morariu va deveni al doilea român membru CIO, după Alexandru Siperco în anii ’90. „România merită să aibă un membru CIO. Au trecut foarte mulţi ani de când ţara noastră nu mai are un reprezentant în forul internaţional. La câte medalii s-au obţinut la Jocurile Olimpice de-a lungul timpului, merităm să avem pe cineva care să ne reprezinte acolo“, ne-a mai spus Bellu. Bellu ar putea pierde în acest an şefia ANS: „Mă aştept să fiu schimbat în acest an de la ANS, după alegerile parlamentare. Asta fiindcă n

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 39 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 15 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 21 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 47 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 20 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°