Canalul HBO face o bună surpriză prezentînd cinefililor, la distanţă de o zi, două filme recente ale cinematografului românesc: “Restul e tăcere” al lui Nae Caranfil (propunerea României Canalul HBO face o bună surpriză prezentînd cinefililor, la distanţă de o zi, două filme recente ale cinematografului românesc: “Restul e tăcere” al lui Nae Caranfil (propunerea României la viitoarele Oscaruri) şi “Cold Waves/Război pe calea undelor”, documentarul lui Alexandru Solomon despre Radio Europa Liberă. Filmul lui Caranfil este precedat de o discuţie cu cineastul intitulată, cu apropo, “Restul e părere” (ne putem aştepta la un regal de poante inteligente “marca Nae”).
“Restul e tăcere” a fost prezentat în avanpremieră la Festivalul Transilvania anul trecut şi a intrat pe marile ecrane pe la-nceputul acestui an. Este declaraţia de iubire a “decanului” tinerilor regizori pentru Cinema: film-în-film cînd comic, cînd trist-spre-tragic despre cît de greu era – şi mai este – să faci un film...
Un scenariu (multipremiat) care a aşteptat două decenii pînă să fie pus pe celuloid. Un amestec de reconstituire istorică (1912, “Independenţa României” – primul lungmetraj românesc, Carol I şi diva Aristizza, tineri idealişti, patroni foarte realişti şi rechini de presă) şi autoportret “cu cheie”:
la două ore şi jumătate, cel mai ambiţios film al lui Nae (şi cel mai scump din istoria postdecembristă: peste două milioane de euro) este un film de autor realizat cu profesionalismul ştiut, cu o splendidă performanţă a Ioanei Bulcă în rolul divei (scena tiradei în ploaie este antologică) şi cu o vervă (a situaţiilor şi replicilor) care nu poate masca melancolia profundă...
Solomon, pe de altă parte, reconstituie istoria radioului de care românii-şi lipiseră urechile între 1977 şi 1989: un fel de “Aici, video Europa Liberă”. Vedem vocile ce