E foarte uşor să-ţi pierzi identitatea într-un showbiz românesc "fără tradiţie", cum îl numeşte Cristi Minculescu. Celebritatea unor "personalităţi" publice depăşeşte barierele impuse de societate, nu ţine cont de respect, bun-simţ şi de calitate. Odată ajunse pe micul ecran, imaginea le este umflată cu pompa de presă şi sunt aclamate la fiecare concert, vedetele încep să prindă aripi şi ne prezintă latura de mahala a personalităţii lor.
Lăsând la o parte lipsa de modestie, vedetele se comportă "cum le vine la gură", transformând scena showbizului mioritic într-o mare tarla. Mai putem vorbi de profesionalism atunci când respectul pentru propria persoană nu există, iar cel pentru public e la fel de inexistent? Cât de mult va rezista această pleiadă de vedete fabricate la comandă şi, mai ales, cât timp va fi dispus publicul să tolereze? Răspunsul întârzie să se arate.
SPĂLAREA CREIERULUI
Parcă am trăi legenda mankurtului, al cărei autor este scriitorul kirghiztanez Cinghiz Aitmatov. În bătălia pentru stăpânirea pământului din stepă, neamul juanjuanilor se purta sălbatic cu robii luaţi prizonieri. Aceştia erau supuşi următoarei cazne: capul lor era ras, firele de păr rămase după radere erau smulse, pe cap fiind aplicată piele de cămilă bătrână, proaspăt înjunghiată. Prizonierii erau apoi expuşi la soarele torid, astfel încât pielea de cămilă să acţioneze ca o menghină, ca o cască schingiuitoare. Majoritatea victimelor nu rezistau supliciului şi mureau. Cei care supravieţuiau îşi pierdeau identitatea şi memoria, robotizându-se şi devenind robii perfecţi ai juanjuanilor. Singurul lucru de care avea nevoie mankurtul era o hrană minimă, în rest nimic nu mai conta. Pielea de cămilă strângea capul ca o coroană de fier; sub această piele firele de păr se chirceau la creştere şi împungeau capul, de parcă victimei i-ar fi fost bătute cu