Zona montana a banatului aproape ca fumega in aceste zile sub aburii grosi iesiti din alambicurile in care se fabrica celebra rachie. Stranse si depozitate in cazi sau butoaie de mii de litri, prunele au fermentat, s-au transformat in borhot si acum a venit vremea sa fie transformate in rachie. Cazanele in care este fiert borhotul au zeci de ani vechime si sunt lasate mostenire de la o generatie la alta.
Mosu Ion, cazanar din tata in fiu, povesteste ca "rachia face parte din viata de zi cu zi a banateanului. Daca bei mai multa, face mari necazuri, te strica la cap si este pricina de sfada". Patru Dalea, om de 82 de ani, cel care stie cum trebuie tinut focul la comina, spune ca "la noi in sat, goscii si musafirii sunt intampinati cu un pahar de rachie. Fruntea de rachie – adica tuica care vine pe serpentina in primele minute de la pornirea cazanului, pusa peste petale de crin si amestecata cu oloi de cucuruz sau de samanta de curcubat sau chiar cu untura de porc de-aia alba (nearsa – n.n.) este cel mai bun leac atunci cand te-a calcat calul, te-a impuns vaca sau este bun chiar si la muscatura de viespe si de caine".
Barbatul, cu urmele anilor lasate adanc pe obraz, mai spune ca "in casa banateanului, rachia il insoteste pe gospodar de la botez si pana la nunti si inmormantari, de la necaz la bucurie. Multi fii de tarani din Teregova, Armenis, Fenes, Domasnea, Dezesti, dar si Muntele Mic, Bautar, Goruia sau Tara Almajului au ajuns domni la oras de pe rachia de la tara. Ani de zile sticlele cu dop de cucuruz au ajuns pe mesele domnilor de la oras, fie ei arvocati ori doftori si domni din aia mari de la facultace". "Acuma copiii or ajuns si ei domni, beau vischi din ala americanesc, da’ tot rachia ii mai buna cand vin acasa", spune Ion Vela, alt batran de aproape 90 de ani.
O babuta, nana Vioara, spune ca "nu se ezista zi in care d
